despre pomelnic pentru cei adormiţi

0
0

Doamne ajută! Mi-a spus o cunoştinţă că nu avem voie să-i trecem pe pomelnic la Sfânta Liturghie pe cei care au murit până nu se împlineşte 1 an de la moartea lor. Am căutat în cărţile despre rânduielile pentru cei adormiţi şi nu am găsit nimic scris acolo. Nu mi-a adus argumente persoana respectivă pentru ce nu-i putem trece, aşa că eu i-am trecut în continuare. De aceea vă întreb dacă este corect ce mi s-a spus? Eu nu am încredere în ce îmi spun unele persoane şi nu găsesc în cărţile bisericeşti deoarece am văzut că şi la înmormântare vin cu tot felul de obiceiuri despre care am citit că sunt păgâneşti. Vă mulţumesc!

  • Daniela a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Deci este cea mai mare prostie pe care putea să vă învețe cineva! Când omul are mai mare nevoie de rugăciunile noastre și ale Bisericii? Oare nu în mod special până la 40 de zile, mai ales că la 40 de zile conform Tradiției Bisericii noastre Ortodoxe sufletul primește sentința și este repartizat fie în rai sau în iad, în dependență de faptele pe care lea săvârșit? Așadar, în mod special, în primul an trebuie să ne rugăm noi și Biserica. Asta desigur în condițiile în care aceștia au fost creștini ortodocși și nu s-au sinucis!

Vă rog din tot sufletul, uitați de aceste babizme și rugați-vă pentru sufletele creștinilor ortodocși care au adormit într-u nădejdea învierii și a vieții veșnice!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.