Probleme de familie

0
0

Doamne ajută! Am o mare problemă. De câtţva ani am aflat că soţul meu suferă de o boală psihică. Şi tatăl lui a avut aceeaşi problemă şi nu s-a mai rezolvat până la sfârşitul zilelor. Noi nu avem copii. Dar eu sufăr foarte tare din cauza asta. Nu mai zic că viaţa alături de soţul meu e chinuitoare. Îmi trece prin gând că ar fi mai bine să mă despart de el şi să îmi întemeiez o altă familie, unde pot avea şi copii. Îmi e teamă că mai târziu o să-mi pară tare rău că am stat lângă omul acesta, care oricum nu mă preţuieşte şi am rămas şi fără copii. Din câte spun cei, ce îl tratează, el nu vrea să-şi schimmbe modul de a gândi pentru a fi mai puţin nervos. Deşi e un om care merge la biserică şi face rugăciuni, are momente când regretă şi lucrul acesta şi se răzbună pe mine că mergem acolo. Ce mă sfătuiţi să fac?

  • You must to post comments
0
0

Trebuia să analizați aceste lucruri foarte și foarte bine până la Taina Sfintei Cununii. Acuma, fără de supărare, dar Dvs. urmează să răspundeți înaintea lui Dumnezeu pentru că doriți să-l lăsați. Doar așa scrie Sfânta Scriptură: ”Bărbatul necredincios, este unit cu femeia credincioasă, pentru ca ambii să se mântuiască și invers”!

Deși, conform Canoanelor Bisericii Creștine Ortodoxe, dacă soțul sau soția este bolnavă psihologic, căsătoria poate fi întreruptă! Iertați-ne, dar decizia vă aparține pe deplin…

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.