Neînţelegere cu soţul

0
0

De ce nu mă mai înţeleg cu soţul meu? Ne cunoaştem de 10 ani de zile şi de 1 an suntem căsătoriţi, dar în tot timpul acesta mai mult ne-am certat decât să ne înţelegem. Toate acestea pleacă de la părinţii lui. Eu am crescut la oraş, el la ţară, şi am convenit de comun-acord că după nuntă să mă mut eu la el. Acum îmi pare foarte rău! Ce mă doare cel mai tare este că tot timpul l-au ţinut ca fiind cel, care vede de animale, cel care ară câmpul, culege, coseşte, iar când era la o adică să-l ajute se făceau că plouă, spunând: n-ai ce să-i faci. Eu asta am văzut de când sunt acolo. El este foarte dominat de mama lui, aşa de tare, de mi-a spus că dacă e să mă pună pe mine pe primul loc în viaţa lui, asta ar însemna să-i pună pe ai lui pe un loc mai jos, şi multe alte lucruri mi-a zis, care m-au făcut să mă închid în mine, să mă întreb : ce-am făcut? În ce m-am băgat? Sunt terminată, m-am săturat de copilării, simt cum îmi trece timpul aşa aiurea (eu am 28 de ani), fără să mă bucur de nimic. Nu ştiu ce să fac, sunt aşa de dezorientată…i-am zis chiar că divorţez de el dacă nu se adună şi nu conştientiează ce se întâmplă. Are totuşi o vârsta (32). Ce să fac?

  • Diana a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Da de ce soră nu te-ai gândit la toate aceste lucruri până la Taina Sfintei Cununii? Și, un lucru nu am înțeles, unde este Dumnezeu în toată istoria vieții Dumitale, pentru că, așa mi se pare mie, nu prea va-ți întâlnit des în rugăciuni cu Dumnezeul Ceresc. Mi se pare mie, sau cam ați chiar și uitat de El. Și atunci, de ce vă plângeți de necazuri? Ați ales să mergeți singură în viață, uite și rezultatele. Problema soră e că nu va-ți gândit bine ce faceți atunci când va-ți căsătorit. Atunci trebuia să analizați profund de-l iubiți sau ba. Pentru că, dacă ar fi fost dragoste, astăzi nu existau astfel de probleme. Știți destul de bine, omul cu dragoste este gata să meargă și la capătul lumii pentru persoana dragă. Dvs. însă, fie că nu simțiți dragostea lui, fie că a Dvs. s-a cam răcit, ați cam dat de belea în toată situația dată!

Ce să faceți? Să vă aduceți aminte că există Dumnezeu și pe toate El le chivernisește. Să începeți să mergeți la Biserică, ținând posturile, mărturisindu-vă și împărtășindu-vă. Să faceți nelipsită rugăciunea din viața Dvs. și vă rog mult, să încercați să iubiți. Mai întâi pe Dumnezeu, apoi pe soț, apoi pe toți care vă înconjoară. Să dați dragoste și să primiți. Ve-ți vedea, cum lumea se schimbă în jur, pentru că de fapt, nu totdeauna problema e în cei din jur. Se întâmplă ca să fie și în noi! Cu iertare, dacă v-am supărat cu ceva!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.