Bună ziua, părinte! Domnul să vă dea răsplată în cer pentru ajutorul pe care ni-l oferiţi. Vreau să mă ajutaţi cu o întrebare părinte, eu cu prietenul meu trăim de ceva timp încoace în păcat, ştiu, corect ar fi trebuit să trecem în legea lui Dumnezeu, să ne cununăm, apoi să începem să trăim împreună. Cred că e mai mare păcatul atunci când eşti conştientă de el, dar mergi şi îl faci. Acum că e Postul mare, nu am voie să mă împărtăşesc părinte, nu-i aşa? Până nu decidem ce facem, sau rămâne preotul la care mă voi spovedi să decidă? Dar să mă spovedesc măcar, ştiţi în postul Crăciunului nu m-am împărtăşit pentru că deja eram în păcat şi sincer părinte, mă temeam să merg la împărătşanie, am simţit că nu sunt vrednică, mai ales că cunosc cât de cât din rânduielile bisericeşti, nu sunt un om străin de biserică, ascult cuvântul lui Dumnezeu şi încerc să ajut pe prietenii, care au nevoie de ajutor, dându-le cărţi bisericeşti pe care le cumpăr eu şi le citesc, dar desigur nu le spun niciodată fă ca mine, dar citeşte şi asta te va ajuta? Vă rog să nu mă judecaţi aspru părinte, în orice necaz am fugit la Domnul, am luat acatistul în mână şi am citit…sunt o păcătoasă, vreau doar un pic să mă lămuriţi…mi-i teamă că se vor aduna păcatele şi mai multe şi cred că deja l-am mâniat pe Dumnezeu păcătuind. Pot să fac spovedanie mai des părinte, chiar dacă să zicem părintele nu îmi va permite să mă împărtăşesc? Şi cât de gravă este starea păcătosului care se spovedeşte fără să se împărtăşească, asta îmi va aduce necazuri şi mai multe, mă va depărta de Domnul? Eu sunt pregătită, părinte, să îmi întemeiez o familie, dar nu ştiu de ce nu discutăm cu prietenul mai în serios şi să luăm o decizie…Să facem păcat am putut, dar să mergem spre ceva serios nu? Batem pasul pe loc. Părinte, eu ţin foarte mult la el, respectiv şi el la mine. Uneori îmi vine să încep eu prima şi să îi propun să facem într-o parte că nu e bine deloc cum procedăm, dar am o teamă că se va speria şi mă va lăsa. Părinte, nu vreau să îl pierd, îl iubesc şi Domnul ne va ajuta să fim împreună până la sfârşit, trebuie să corectăm greşeala.Vă rog să ne daţi binecuvântare, părinte, spre a ne lumina pe ambii şi mă rog de ma iertaţi pe mine păcătoasa.
- a întrebat 13 ani ago
- last edited 9 luni ago
- You must login to post comments
Scumpii mei, Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu! Dumnezeu nu voiește nici moartea Dvs! Ci dorește să trăiți în dragoste, în curățenie și în bunăînțelegere. Ce vreau să vă spun. Desigur că vă puteți mărturisi scumpii noștri, nu doar în posturi, ci ori de câte ori aveți nevoie, măcar și săptămânal sau zilnic, dacă părintele duhovnic vă este în apropiere. Ce ține de relații și de Taina Sfintei Împărtășanii, într-adevăr, decizia rămâne la discreția părintelui duhovnic, în dependență de râvna și dragostea Dvs. față de Hristos.
Vedeți și materialul în cauză, sunt sigur că vă va fi de un real folos!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.