Foto-video la nuntă

0
0

Doamne ajută. Am 36 de ani şi împreună cu soţul meu, ingineri de meserie, amândoi cu servicii decente, dar cu rata foarte mare la apartament şi cu doi copii, unul de 5 şi unul de 1 an, din nevoia de a ne rotunji veniturile, doar pentru a reuşi să acoperim cheltuielile curente şi strictul necesar, ne-am apucat de filmat şi făcut fotografii la nunţi, botezuri şi diverse petreceri. Suntem căsătoriţi de 10 ani şi dintotdeauna am încercat să ajungem la biserică duminică, să împărtăşim copii şi la slujbă. Problema apare că în ultimul an am semnat contracte cu clienţi care au nunta în zilele de post, în zilele de duminică şi chiar în noaptea de revelion am avut de filmat o nuntă. Mă refer la nunţi care au stare civilă, cununie religioasă şi petrecere în aceiaşi zi. Acum noi lipsă de bani nu ducem, dar ne gândim la ce ne reproşează părinţii, cum că ne-am îndepărtat de biserică şi că mergem la nuntă în loc de biserică. Am investit ceva bani în aparatură şi e greu să ne găsim altceva de făcut în zilele pe care le trăim. Simţim şi noi că greşim şi că nu e bine, că orice se strică şi nu mai merge în timpul unei nunţi punem pe seama faptului că e păcat ceea ce facem şi că de asta s-a întâmplat, dar…copii cer şi întind mânuţa după mâncare şi în zilele de post şi sărbătoare. Ajutaţi-ne să găsim un răspuns. Vă mulţumim.

  • Mihaela a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragii mei, nu cred că răspunsul o să vă elibereze de păcatul pe care îl săvârșiți, nevoile să înțeleg vau adus pe calea păcatului după scrisele voastre, dar nu ați citit că păsările cerului nu siamănă și nu adună dar Domnul le poartă de grijă, cu atât mai mult omului îi va purta de grijă pentru că este zidirea după chipul și asemănarea Sa, noi prmanent găsim scuze și eșire din situațiile create dar nu tot așa judecă și Domnul, deci ca să nu cădeți în păcate și mai grele străduițivă cumva să îmbinați credința cu munca și faptele bune ziditoare de suflet.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.