Sărut mâna!

Sărut mâna, Sfinţiţi Părinţi. Am câteva nelămuriri care mă frământă în legătură cu ceea ce fac sau va trebui să fac. Încep prin a spune că sunt elev la şcoala de subofiţeri jandarmi, iar cu ajutorul Domnului voi termina şcoala anul viitor, când, tot cu ajutorul Domnului voi fi angajat la această armă. Zilele acestea am citit ceva din Sf. Evanghelie. Acolo spunea câteva lucruri care m-au băgat în ceaţă şi anume: „dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, sau să nu ne răzbunăm cu „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Şi alte lucruri care împiedică violenţa. Sunt nelămurit, părinte. Cum adică? În exercitarea atribuţiilor mele de serviciu pe stradă, dacă se întâmplă ca cineva să mă lovească, eu să nu ripostez? Păi ce jandarm mai e acela, care ia bătaie? Ce încredere mai are cetăţeanul în jandarmerie, când ea ar trebui să apere interesele cetăţenilor? În meseria asta sunt învăţat să ripostez, să-l imobilizez, chiar să-l încatuşez. Cu infractorii nu e de joacă. Sunt situaţii, când eşti nevoit să foloseşti bastonul de cauciuc pentru a lovi sau a te apăra, sau când foloseşti armamentul, dar bineînţeles pentru a imobiliza persoana, nu pentru a o ucide, trăgând la picioare. În ziua de astăzi, încrederea populaţiei în jandarmerie a crescut. Jandarmii se află pe locul 3, după biserică şi armată. Şi-n plus, jandarmii îi vedem pe la tot felul de procesiuni şi adunări religioase. Ţin să menţionez că doresc cu ardoare să fiu şi un bun creştin, dar şi un jandarm profesionist. Cum e oare, părinte? Mulţumesc anticipat.