Deprinderea.

Bună ziua. Stau la răscruce. Mă întâlnesc cu un băiat, eu pe dânsul nu-l iubesc cu adevărat, dar îmi este atât de liniște cu el, am multă încredere în el, știu că nu are să mă trădeze niciodată, lucru rar întâlnit în zilele noastre. El mai mult are grijă de mine decât de sine. Dar… îmi lipsește sentimentul cela de dragoste nebună și oarbă, pentru care aș fi gata la orice. Deși când ne certăm și eu iau decizii de despărțire foarte trist mă simt, mă gândesc tot timpul la el, nu vreau pe nimeni altul să am alături, dar cum ne împăcăm iarăși parcă stau pe gânduri dacă îmi trebuie el mie oare, iarăși începe să mă deranjeze neajunsurile lui, cum nu este, cum iarăși vreau să fiu cu el. Și așa de 4 ani. Ce să fie. Cum credeți că ar fi bine să procedez. Eu am 28 de ani.