Sărut mâna, părinte, stau de o oră şi citesc întrebările şi răspunsurile pe câte le-aţi dat, sincer dacă mai stau şi mai citesc puţin îmi vine să mă ascund într-o grotă undeva şi să stau singură acolo şi să mă rog toată ziua, pentru că totul este păcat în lumea asta, cine nu este păcătos? O privirire, o vorbă, un joc, o haină, un lucru, toate duc spre moarte. M-a luat o frică dupa ce am citit, ce am citit aici. Doamne, iartă-măca şi eu am făcut păcate foarte mari cu ştiinţă sau neştiinţă şi imi pare rău pentru ele şi mă rog mereu la Dumnezeu pentru iertare şi pentru mulţumire pentru tot ce mi-a dat şi ce nu mi-a dat…din păcate, nu m-am spovedit de mult timp, pentru că tot din păcate nu înţeleg de ce trebuie să spun păcatele mele cuiva în afară de Dumnezeu, care El deja le ştie şi le vede…ştiu ce scrie în Biblie. Taina Sfintei Spovedanii, am citit dar tot nu înţeleg, nu vreau să fac nicio referinţă la dvs, am văzut că sunteţi preoţi foarte buni, dar nu sunt toţi la fel, de exemplu ultimă dată când am fost să mă spovedesc, cu câţiva ani în urmă, preotul mi-a dat o foaie să îmi scriu păcatele şi a zis că le citeşte el când are timp. Mă îndoiesc că le-a citit vreodată şi chiar dacă le-a citit, nu înţeleg cu ce m-a ajutat pentru că sigur nu s-a rugat pentru mine. Sunt prea mulţi oameni pentru care ar trebui să se roage, pentru fiecare în parte, puteţi vă rog frumos să îmi spuneţi la ce Biserică sunteţi preot? Dacă e sa am un duhovnic, mi-ar plăcea să am un duhovnic ca dvs, care să mă şi sperie dar să mă şi liniştească în acelaşi timp. Mulţumesc frumos părinte!
- Mona a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, noi suntem în Republica Moldova, satul Lucașeuca , raionul Orhei, și orașul Strașeni, biserica cu hramul Sf. Nicolae. Deci te-aș îndemna să faci nițel lectură să citești acest articol sper să îți prindă bine. Doamne ajută.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.