ajutor

0
0

Sărut mâna, părinte. Vă rog să mă iertaţi de deranj. Sunt elev la seminarul teologic şi de curând pedagogul de la seminar a plecat în Republica Moldova la voi acolo, pentru a fi hirotonit diacon apoi preot la o biserică, nu mai ştiu exact satul, dar îl ştie un coleg de clasă şi vă voi spune şi satul, dar e o mică problemă, căci eu anul trecut spre sfârşitul anului l-am visat cum că era hirotonit preot şi era în veşminte galbene şi roşii şi e cam ciudat asta. Dar mie îmi pare rău că el pleacă şi vine altcineva ca pedagog şi anume dascălul de la biserica de unde slujeşte părintele director de la seminar, dascălul a terminat seminarul în 2001 şi mi-a părut bine săptămâna trecută că pedagogul pleacă şi la sfârşitul săptămânii îmi părea rău că va fi hirotonit i-a zis că acest sat se află exact peste Prut de România, adică în Republica Moldova şi aş vrea să îmi daţi un sfat că aş vrea să mă rog pentru el că îmi pare foarte rău acum că după vacanţa de Paşti o să fie pedagog dascălul de la biserica părintelui director. Chiar vreau să mă rog pentru el, dar cum să-l trec în acatist la Sfânta Liturghie dacă este diacon? Îi trec numele de botez sau mai scriu şi diacon şi apoi numele de botez? Cum să fac, vă rog spuneţi-mi.

  • CORNEL a întrebat 13 ani ago
  • last edited 10 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă Cornel, în primul rând îmi pare rău că înveți la teologie, dar atragi atenția la visuri. Sper, să nu o mai faci. Nu au visurile misiunea să ne conducă în viața noastră, ori, anume noi trebuie să fim cei ce trebuie să învățăm poporul să fugă de a se încrede în visuri. În rest, este plăcut că mai sunt și profesori buni, de care le pare rău studenților noștri…

Ce ține de profesorul vostru, din momentul din care la sigur ve-i fi convins că a fost hirotonit diacon, îl pomenești la slujbă ca pe Diaconul Ioan, ca exemplu. Dacă va fi hirotonit ca preot, îl pomenești Pr. Ioan.

Preot Iulian Rață 

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.