Bună seara, părinte, sunt cu iubita mea de 2 ani. Acum un an am decis să facem o cununie la primărie, dar am fost nevoiţi să o amânăm pentru că fratele ei are autism, iar părinţii fetei sunt foarte afectaţi de această problemă şi nu îşi dau seama cât de mult a suferit iubita mea. De Paşte am fost să mă spovedesc, părintele mi-a dat un canon, pentru că am păcătuit trupeşte. Iubita mea şi cu mine suntem credincioşi şi am hotărât să ţinem canonul fără să mai păcătuim trupeşte, numai că suntem puşi în faţa unei noi probleme. Se apropie sesiunea, plus licenţa, iar ea are nevoie de linişte, singura soluţie ca să poată învăţa este să stea cu mine, pentru că acasă la ea din cauza problemei fratelui, este tot timpul o stare tensionată. Am spus cazul meu pe scurt că nu vreau să mă plâng, ci doar să găsesc o soluţie, încât să nu comitem păcat, dar nici să o văd zi de zi pe iubita mea cum plânge nu pot să stau şi să nu fac nimic. Anul acesta am vrut să facem din nou cununia, dar în pragul acestui eveniment, iubita mea a avut nişte premoniţii (vise). A mers la un preot şi a zis că după ce terminăm canonul şi o să primim dezlegare, totul o să fie bine. Întrebarea mea este dacă stăm împreună, deşi am primit canonul, dar nu păcătuim trupeşte şi încercăm să nu ne supărăm, atât cât se poate, pentru că este foarte greu să nu te superi în lumea în care trăim, este păcat?! Sărut mâna, părinte.