Doamne ajută, Părinte. Am şi eu necazul meu, ca dealtfel toţi cei care vă scriu şi aşteaptă un sfat de la domniile voastre. De curand mi-am pierdut locul de muncă, am muncit 30 de ani, iar 11 în firma care m-a dat afară. La ultimul loc de muncă am fost foarte bine pregatită profesional, am lucrat cu atâta dăruire şi devotament, dumnezeieşte pot spune, am fost foarte conştiincioasă, nu-mi luam nici pauzele la care aveam dreptul, lucram intelectual nu fizic, cu toate că era foarte stresant, mie îmi plăcea la nebunie tot ce făceam. De câteva luni mi-a venit un nou şef nemijlocit, care a contribuit la excluderea mea, pentru că se simţea inferior mie, că nu era pregătit în domeniu. Mi-a întins o cursă, eu nu l-am crezut capabil că ar putea să-mi facă rău, martori la discuţie nu am avut ca ulterior să mă pot apăra, eu am greşit, o recunosc, apoi el mi-a făcut o sesizare la conducere, după care mi s-a desfăcut contractul de muncă. Ce a fost mai dureros, este că şeful meu cel mai “mare” nu a tinut deloc cont de calităţile mele, cu ce profesionalism lucram, n-a ţinut cont că n-am avut niciodată concediu medical, deşi mă îmbolnăveam şi eu ca tot omul, veneam cu febră la lucru pentru că nu avea cine să mă înlocuiască, am venit cu mâna în gips la lucru, am lucrat peste puterile mele, eram 2 în 1….. Am adus multe benficii firmei prin natura job-ului care îl aveam, deşi nu-mi intra în fişa postului. Foarte multe persoane au insistat pe lângă el să mă ierte, dar nu a vrut nici să audă, am adus un prejudiciu cam de 100 roni. Mai concret, i-am introdus în acte pentru a-mi deconta cheltuielile cu deplasările, dar menţionez că şeful meu acesta micul ştia şi tot el a umblat să mă dea afară. De atunci nu mai am linişte, ştiu că am greşit, mă tot rog la Dumnezeu să mă ierte, dar nu ştiu cum să fac să mă ierte şi şeful meu cel mare şi să mă primească înapoi. Este foarte greu să-ţi găseşti un loc de muncă în ziua de astăzi, eu nu mă pot ierta pe mine ce mi-am făcut, citesc toata ziua rugăciuni, simt că fac o depresie, îmi doresc mai mult ca orice pe lume să ajung înapoi în firmă, dar nu ştiu prin ce posibilităţi, poate sunt nebună să gândesc că odată ce m-au umilit şi m-au dat afară, eu vreau să mă întorc tot acolo. E posibil, cum să procedez să-mi văd visul împlinit? Doamne ajută!
- Theodora a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Nu totdeauna ceea ce cerem noi soră este de folos și sufletului nostru și vieții noastre… Sincer. De obicei, Dumnezeu multe lucruri le aranjează contrar așteptărilor noastre, dar, oare nu știe El mai bine ce este de folos sufletelor noastre? Crede-mă că știe. Pur și simplu, uneori, fiecare dintre noi trebuie să pună mai multă speranță și să se încreadă mai mult în El.
Roagă-te mai bine soră, nu cu orice preț să ajungi la vechiul loc de muncă. Roagă-te mai bine ca Dumnezeu să facă în viața Dvs. voia Sa. Atunci, și ideile depresive vor dispărea și alt serviciu mult mai bun se va găsi și pacea în suflet va reveni. Vă rog mult să nu uitați: Dumnezeu există nu doar atunci, când noi avem necazuri!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.