discutii aiurea

Bună seara, ieraţi-mă. Am sunat tatăl fetelor să mă ajute cu bani, adică să trimită pensia, ca să plătesc orele de muzică. Eu am mai luat bineînţeles şi mâncare. Marţi dimineaţa mă sună şi-mi spune că mi-a pus bani pentru fete. Eu i-am spus să nu mai insiste ca să le chem pe fete la el, că ele nu merg, nu au timp şi nu pot, la care el a zis că a vazut că nu le dau eu voie, dar i-am spus că fără mine nu au voie să plece şi o lună. Le-am scris la nişte instrumente muzicale şi nu pleacă fără mine. Nu am voie să le dau nimănui prin hotărârea de la divorţ. A fost de vreo câteva ori în vizită şi a fost primit, n-a fost ţinut la uşă şi s-a purtat cum s-a purtat, distatnt, că nu mănânac să nu-i pun eu ceva în mâncare, dar nu i-am pus nici otravă, nici nu i-am făcut vrăji! Mama şi cu sora lui au zis treaba asta şi el s-a luat după ele. La început le cerea 2 zile, acum le vrea câte o săptămână, ba mai nou, acum să le vrea şi o lună. Părinte, le-am crescut Dumnezeu ştie cum, şi cu sacrificii, şi cu sprijin din alte părţi, uneori nu am fost chiar corectă. Şi nu am vrut să fiu. Dar îmi iubesc fetele mult. Oare Dumnezeu se uită la mine, să nu se facă o nedreptate, ba mai mult să nu se bucure vrăjmaşul. A mai zis că eu nu văd că sufer, şi nici nu voi avea bine şi că o duc din greu şi tot mai greu. Mama lui dacă le-ar fi iubit precum zice, şi precum se laudă pe la cei din satul lor, atunci n-ar fi despărţit o casă cu minciunile ei. Când m-a ameninţat, mi-a zis că va face orice e posibil să-l despartă de mine, iar când a venit de vreo 2 ori cu el în vizită, a zis fetei cele mară: Maria eu sunt mama, cred că nu mă mai ştii că erai mică, dar eu sunt mamaia. Dar numai eu ştiu cum s-a purtat mamaia cu ea. El căuta la telefon să mă acuze pe nedrept, aşa ca mama lui. Dar eu am spus: fetele de aci nu pleacă fără mine. El a zis că dă de custodie să le ia şi o lună, şi n-o să mai plătească pensia fetelor şi o să plătească o avocată. Că eu nu vreau să ne înţelegem frumos. Dar i-am spus, în 6 ani nu au existat, acum îs mari şi acum le vrei, a zis păi acum nu mai au scutice şi nici nu mai mergi cu oliţa după ele. Auzi la iluminatul acesta, îmi spusei în gând, cine ştie ce mai spun la masă, când se aduna el cu sora, cu mama şi cumnatul. Măicuţa Domnului sper doar să mă ajute, îmi pun nădejdea în ea. Apoi că eu am plecat, nu din vina mamei lui şi a minciunilor pe care ea le spunea şi el le credea, deşi uneori ştia că nu are dreptate, ţinea tot cu mama lui. Motiv de divorţ nu a avut. Ba apoi zise că eu i-am luat nişte bani, deşi îi spusesem când am venit acasă de unde sunt eu, că s-ar putea să iau bani, că dacă îmi trebuiesc la cimitir la mama, şi tata tot vroia azil, dar nu am ajuns acolo. El a zis că nu-i adevărat. Cine ştie, poate iubea mai mult munca şi banii. Câci cât eram acolo, de mine şi cea mare n-avea nici timp, când se întâmpla ceva zicea: te descurci tu, iar la restul nu conta cine era, era foarte săritor. El a zis că vrea să vadă fetele, că sunt pe numele lui, şi eu am zis nu-s ale tale, a zis păi îs pe numele lui, aşa că are dreptul să le vadă şi el, doar a trimis bani, are hârtiile. Dar nu-s un bun părinte. Eu i-am zis nu-s ale tale, la care el a zis: sunt pe numele meu, deci am şi eu dreptul să le văd, eu i-am zis: dar când ai fost în Italia, ai zis că nu-s ale tale, s-a făcut că n-a înţeles şi a zis să mai zic o dată, am zis atunci: dacă nu-s a tale, fă test, ce dacă îs pe numele tău. Părinte, cred că pe el l-a apucat tare raca şi toată „dragostea” fiind ca lumea cred că întreabă şi pentru că a auzit că fetele se pregătesc pentru muzică, dacă i-ar fi fost de ele, venea de Crăciun, sau măcar suna, sau de Paşti, dar nu le minţi, promiţi şi nu faci nimic. Înainte de a face ceea ce a făcut, a zis că el vrea să-şi trăiască viaţa. Acum dacă-s mari şi sunt dezgheţate, 2 copii minunaţi, acum îi vrea, dar căldură sufletească? Aia unde e? Sănătatea mea, mi-o poate el da înapoi, ani care i-am trecut mi-i poate da înapoi? Suferinţa făcută mie şi lor? Crede că s-a şters cu buretele, că el vine şi-şi cere drepteurile. Am plâns mult, mă usturau ochii, a minţit 2 instanţe şi l-am lăsat în pace, iar eu tot i-am trecut cu vederea în speranaţa că-şi va schimba purtarea nu cu vorba, ci cu fapta, iar el a zis că ce dacă stau o săptămână fetele la el? Eu nu pot părinte fără ele, mă distrug psihic după toată lupta dusă ca să le văd că cresc mari, ascultătoare, uneori năzbătioase. Părinte, eu nu mă las, tot ce-mi dă Dumnezeu să pot duce, dar ca să vadă el fetele la el fără mine, nu, asta nu. Au fost bolnave şi nu le-a sunat sau să se fi îngrijit. A zis că aici la mine în oraş nu poate sta decât o zi, că n-are unde sta. Am fost la părintele şi mi-a zis să-l las în pace, dar dacă vrea să facă proces, să dea. Eu nu am avocat, ce mă sperie, până acum n-am fost ajutată, iar eu zic ba da, m-a întrebat de ce nu vine el aici să stea. Am zis: a zis că nu poate să stea decât o zi.