0
0

Sărut mâna, părinte. Vă deranjez din nou, am fost şi m-am spovedit la părinte, mi-a dat canon 30 metanii şi acatistul Sfântului Mina (păcatul: am jurat în biserică că am să mă sinucid). Am o rugăminte la dvs, eu am uitat să-i precizez părintelui, că am mai comis păcatul acesta în trecut şi nu m-am spovedit. Credeţi că e de ajuns că i-am zis numai acum şi mi-a dat canon. Şi o altă întrebare este, aici o asociaţie comună ortodoxă ceva genul Ucraina şi m-am uitat, dar nu aparţine la Patriarhia română. Este păcat de frecventat? Mulţumesc mult.

  • eduard a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută! Dacă s-a făcut ascunderea sau uitarea păcatului: intenţionat; atunci neapărat să îi spuneţi iar dacă nerepetarea păcatului nu se mai repetă atunci rămâneţi în lucrarea Duhului şi nu mai reveniţi la păcat. Nici măcar cu gândul la faptul că aţi uitat să spuneţi. Dar, dacă sunteţi neliniştiţi şi nu vă găsiţi liniştea atunci mergeţi de spuneţi totul pentru a vă sta mai bine pe suflet. Iar în ce priveşte a doua întrebare vă spunem sincer: nu am înţeles ce aţi dorit să ne comunicaţi şi din aceasta şi întrebarea. De aceea v-aş ruga să reveniţi cu lămurirea.

Domnul e mare întru mărirea cerului iar cei de pe pământ să vestească slava Lui.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.