schimbarea duhovnicului

Sărut mâna, părinte! Sunt într-o mare dilemă. Am cugetat mereu în ultimul timp la starea sufletului meu. Nu sunt deloc mulţumită de mine şi de faptul că sunt păcate pe care le repet mereu şi mereu ca un copil neînţelegător. Mi-e ciudă pe mine pentru toate greşelile pe care le fac, mă întristez şi cu toate că tare îmi doresc să mă desprind de ele, nu reuşesc. În starea asta de tulburare, m-a văzut şi părintele meu duhovnic. O dată m-a poftit la spovedanie neîntârziat, altă dată a spus că mai e puţin până la post şi atunci mă voi spovedi că oricum le voi repeta din nou. Ştiu si eu asta, că sunt incapabilă să mă păzesc, totuşi aş vrea să mă spovedesc mai des, nu să îmi port păcatele în spate, precum melcul casa. De la un post la altul, mie mi se pare mult timp. Ce fac cu starea sufletului meu. Duhovnicul meu este tânăr, ştiu că aleargă să împace şi propria familie şi problemele parohiei. Am tot stat şi m-am gândit să îmi caut un alt duhovnic. Mă rog Domnului să-mi scoată în cale un părinte în vârstă, a cărui înţelepciune să mă aducă şi pe mine pe calea mântuirii. Gândesc că preoţii de mir, care sunt înaintaţi în vârstă au şi experienţa duhovnicească şi timp, şi răbdare mai multă cu enoriaşii. Simt nevoia unui duhovnic, care să mă îndrume mai mult, să mă asculte mai mult şi să-mi descopere „Cărarea Împărăţiei”. Sârut mâna, părinte şi binecuvântaţi!