Hristos s-a Înălţat! Sărut mâna, părinte! Mă frământă de ceva timp un gând, iar răspunsul îl caut în fel de fel de cărţi duhovniceşti. Am duhovnic, însă e tânăr şi foarte ocupat (copii mici, încă un servici). Am cutezat să-l mai întreb câte ceva, dar când sunt probleme mai delicate, plâng de ruşine, iar dânsul se simte încurcat şi ocoleşte cu fineţe un răspuns clar. Am spovedit păcatele făcute, însă când a venit vorba de păcatul desfrânării (pe care cu ruşine şi durere îl recunosc), nu l-am dezvoltat. L-am spovedit şi am recunoscut că am fost o desfrânată, mi s-a dat canon pentru toate, însă acum stau şi mă întreb dacă în faţa Domnului eu sunt iertată de toate câte le-am făcut sub acest nume, atâta vreme cât nu le-am nominalizat. Mă tot gândesc de asemenea să-mi aflu un duhovnic bătrân, pe care să-l simt într-adevăr ca pe un părinte, şi care să aibă timp şi răbdare cu mine păcătoasa. Un „bunicuţ” ca părintele Porfirie, tare mi-aş dori să întâlnesc. Ce credeţi părinte, greşesc în ceea ce doresc? Binecuvântaţi şi iertaţi-mi îndrăzneala.