munca

Părinte, înca o întrebare. Vă rog mult, este păcat dacă mă refugiez în muncă multă, asta ca să pot face faţă eventualelor beţii ale soţului? Recunosc că am intrat într-o criză. Trebuie să fac foarte curând pasul acesta de a mă împăca cu soţul şi o să înceapă iar şirul acesta blestemat de beţii şi eu dintotdeauna am vrut să mă implic în diverse proiecte, prin muncă fizică sau intelectuală. Nu am puterea necesară să fac faţă acestui viciu, dar vreau să mă împac pentru copii. Şi atunci când va veni beat, părinte, vreau să mă afund în muncă multă de tot, să nu mai ştiu de nimic, o să îmi iau mai multe slujbe să am o altă perspectivă de toleranţă asupra acestui obicei dăunător pentru toate familiile. Nu fug de responsabilitate, dar munca m-a ţinut pe picioare până acum. Altfel, cred că o luam razna de mult, am şi un istoric de crize de nervi pe tema asta, pentru că sunt foarte slabă la minte, Părinte! Din muncă simt că voi căpăta o detaşare şi o forţă, o perspectivă mai luptătoare asupra problemei şi poate o să îl ajut şi pe el, cu ajutorul Domnului, fără să mă implic sufleteşte ca să mă distrug şi eu pe mine (nu că aş ţine la mine mai mult decât la alţii, dar mă gândesc la copiii mei, că vreau să le fiu mamă sănătoasă psihic, eu ştiu cum e să trăieşti o copilarie cu o mamă îmbolnăvită psihic de problemele la care nu a avut sprijin şi cărora nu le-a putut face faţă). Vă rog, spuneţi-mi că nu e şi asta un păcat, spuneţi-mi că munca nu e păcat!!! M-am săturat de atâtea păcate! PS. rog utilizatorii site-ului care citesc să nu îmi mai dea sfaturi, oricât de bine intenţionate sunt ele. Momentan nu am starea necesară să le accept! Mulţumesc vouă, mulţumesc, Părinte!