0
0

Buna ziua. Ce părere aveți dvs. despre un duhovnic, care slujea în biserică, într-un sat din comuna Potcoava, iar acum merge foarte multă lume la el acasă în mai multe zone ale țării, pentru ai ajuta, în orice problemă. Pe mine m-a ajutat acum câțiva ani, dar acum l-am găsit acasă, fiind dat afară din biserică de oarece, mergea foarte multă lume, și nu mai făcea față acolo sau cel puțin s-a crezut ca deschidea cartea, ceea ce eu personal știu că nu este adevărat, el doar ajuta prin sfaturi și poate prin credința Lui.Vă mulțumesc și mă scuzați.

  • petruta a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Nu cred că a fost dat afară pentru că nu mai făcea față. Nu pot crede cuvintelor voastre. Simplu nu se poate da afară. Sigur a avut vre-o încălcare pentru care a fost oprit de la slujire. Iar continuarea vizitării acestor slujitori este împotriva rânduielilor bisericești, pe care mirenii le încalcă. Trebuie de văzut exact pentru ce a fost oprit. Noi nu avem cum să contrazicem ceva ce nu cunoaștem și chiar de am cunoaște și e pe bun merit nici în acest caz nu avem ce să replicăm. Decizia episcopului e una sfântă.

Doamne iartă pe cei ce nu sunt conștienți de ceea ce fac.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.