trairea duhovniceasca

0
0

Părinte, aș vrea să vă întreb dacă sunt pe drumul cel bun. Eu locuiesc în Italia și pe la Biserică dau foarte rar, mă gândesc mereu că nu este nevoie de un duhovnic dacă știu că singurul meu păcat este acela de a mă revoltă împotrivă lui Dumnezeu, că scopul vieții este de a deveni bun… În postul Sfinților Petru și Pavel nu l-am ținut deloc iar cugetul meu nu mă mai ceartă deloc, în schimb am rugăciune neîncetată în sensul că mereu mă minunez de un Dumnezeu așa bun, de natură, de tot ce a creat Domnul nostru am și minunată grație să am lacrimi, să văd că sacrificiul Domnului a fost și pt mine, îmi dau seamă că numai prin darul lui Dumnezeu am ieșit din întunericul minții mele cele rele, îl iubesc pe Iisus mai mult decât orice pe lume și pot să-mi iubesc aproapele doar pt că îl iubesc pe El. În schimb toți îmi spun că m-am schimbat ,că am mintea îngustă, că mă refugiez doar după vorbele lui Iisus, că trăiesc cu capul în nori, oameni credincioși când le spun să aibă încredere în Iisus se transformă și parcă pt a mă răni spun că Biblia nu e adevărată. Oare greșesc eu? Oare chiar sunt fanatică. Greșesc când vorbesc, oare ar trebui să tac, doar că câteodată am aceste sentimente minunate în care trăiesc pt prima dată prezentul și îmi vine să vorbesc mereu despre cât de bine e să fi cu Dumnezeu, să fi atât de fericit, oare ar trebui să le țin doar pt mine?

  • You must to post comments
0
0

Nu e bine deloc. Chiar de unele manifestări ale tale nu sunt rele, oricum nu văd bune altele încercări. Fără duhovnic nu putem face nimic. Priviți că și călugării au duhovnici, și mitropoliții chiar și patriarhii. Oare cum își explici aceasta? Și sunt ferm convins că ai nevoie de duhovnic mai mult ca oricine. Trebuie să ajungi să trăiești credința și atunci când trăiești credința cuvântul tău adresat aproapelui să fie și plină de viață lăuntrică. Și atunci nu va mai fi sămănat cuvântul fără rost. Deci își lipsește puterea duhovnicească a cuvântului și această putere poate fi scoasă din trăirea învățăturii. Și iată aici e nevoie de duhovnic. Îți lipsește tăria duhovnicească a vieții tale. Nu e bine felul tău e hrănire duhovnicească. Ești primul om pe care aud că nu are nevoie de duhovnic. Sfinții până la momentul trecerii din această lume au avut nevoie de duhovnic. La tine poate să fie strecurată mândria sub o haină care nu poate să fie văzută de tine. Deci caută un duhovnic și mergi de spune tot ce ai spus aici. Și încearcă cu el să strălucești tuturor celor care te înconjoară. Și toate cele ce le ai bune și rele sunt rodul lipsei ascultării. Ai grijă: nu mai ai mult până la sectarism.

Să nu uităm că îngerii au căzut pentru că au renunțat la Dumnezeu și prin asta la ascultare.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.