Sfaturi

0
0

Sărut mâna! Eu și soțul meu suntem obișnuiți să ne sfătuim în problemele pe care le întâmpinăm cu părintele duhovnic. Este clar că de fiecare dată trebuie să urmăm pașii spuși de dumnealui. Dar intrăm în conflict cu părinții care vor să facem așa cum spun ei. Din experiențe urâte, vă spun că părinții mi-au dat câteva sfaturi greșite în viață și am ajuns în situații disperate, iar ei m-au abandonat atunci, spunând că trebuie să mă descurc singură. În deciziile pe care le iau mă sfătuiesc cu părintele și asta îi deranjează pe părinți, spunând că îi neglijez și fac totul după cum zic alții și viața mea nu e așa cum trebuie, în sensul că nu am o situație financiară strălucită, nu am o funcție înaltă, nu am copilași, dar am înțeles că în viață primești exact ceea ce îți e de folos și știe Dumnezeu mai bine cât și ce îmi dă. Părinții soțului sunt supărați pe el că nu și-a luat o soție mai frumoasă și că, de când e cu mine, nu mai e băiatul lor, se sfătuiește cu mine și eu l-am adus în ultimul hal să meargă mereu la Biserică și în felul acesta îl țin departe de distracțiile vieții (adică ei spun că trebuia să aibă mai multe relații și să se „distreze”). Mi-aș dori ca părinții să înțeleagă pe cale pașnică faptul că Duhovnicul ne sfătuiește bine și că așa e cel mai potrivit. Cum să-i fac să înțeleagă că țin la ei foarte mult, dar am nevoie să mă lase să îmi fac viața mea așa cum vreau, cu ajutorul unui duhovnic de care să ascult?

  • You must to post comments
0
0

Dar voi încercați să le spuneți mai puțin lor, mă refer la ce și cu cine vorbiți. Și cine v-a îndrumat. Nu le mai dați apă la moară. Sau cum mai este o vorba: Să nu știe dreapta ce face stângă. În relația voastră părinții sunt stânga iar voi dreapta. Așa că lasați-le și lor posibilitate să doarmă bine noapte. Și asigurații că tot ce se face se face din inițiativa, aprobarea și implicarea numai și numai a voastră. Și nu vă mai stresați de cele ce cred părinții. Iertații și iubiții iar credința lor se va spulbera în curând, pentru că nu e de la Domnul ci de la celălalt domn, al întunericului. Voi rămâneți mai departe pe carea ce mergeți, pentru că, vă asigur, că aceasta și este calea cea adevărată. Totul să faceți cu soțul. Important soțul să îți fie mereu alături și să aveți dragoste. Și nimic nu vă va sta împotrivă. Iar părinților să aduci lumină prin rugăciunile de mulțumire concometent cu cel de iertare și cerere. Și nu vă mai stricați cugetul cu aberații care nu trebuie să ne smintească. Lumea e pentru noi și împotriva noastră în același timp.

Dacă dragoste nu e, nimic nu e! Deci viața noastră practic se limitează doar numai la iubire.

Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.