Doamne ajută. Mergând pe stradă și vorbind cu cineva nu am fost atentă la bărbatul care venea în fața mea și acesta profitând de acest lucru a pus mâna pe mine într-un loc în care mi-e rușine să spun. De uimire și de rușine m-am pierdut cu firea și l-am înjurat într-un fel în care l-am pomenit și pe cel rău. Am fost și eu surprinsă neplăcut de înjurătura mea, de obicei nu recurg la așa ceva și credeam că m-am lecuit de astfel de expresii… Apoi tot drumul m-am simțit murdară, vinovată, deși eu nu l-am provocat în nici un fel, purtăm o fustă largă până în pământ și un tricou larg. Mă chinuia întrebarea „de ce mi s-a întâmplat așa ceva, de ce a îngăduit Domnul să mi se întâmple așa ceva?” Și m-am gândit că e o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele mele, pentru că în adolescență purtasem și eu haine provocatoare și am făcut și alte păcate legate de desfrânare. Ceea ce vreau să știu este cum ar fi trebuit eu să reacționez în situația dată? Ce trebuia să-i spun sau să-i fac acelui om? Eu în afară de faptul că mi-a ieșit fără să gândesc acea înjurătură, mi-am văzut de drum rușinată… Ce ar trebui să spovedesc din întâmplarea această în afară, evident, de injutaura respectivă? Păcatele din adolescentă le-am spovedit. Vă rog să mă iertați, poate e o îndrăzneală prea mare să scriu despre așa ceva… E rușinos.