Mă scuzați asta tot e într-o întrebare eu mă stărui în ficere sâmbătă seară și duminică să fiu cu copii la biserică și tot se normaliza în previnta de frică că ea mea apărut acum 2 luni și după ce am văzut accedentu din ungeni și cum plîngeau copii la secriul mamei sale mi să făcut rău și iar am început să mă tem ce pot să fac și cum să lupt cu frica! P.S frica mea a apărut după o stare de depresie după ce copilu meu mai mic mai n-o murit. Ajutați-mă vă rog foarte mult
- galima a întrebat 12 ani ago
- last edited 6 luni ago
- You must login to post comments
Eu nu mă tem de moarte, eu mă tem că îmi va fi greu să mă despart de cei dragi, dar voi fi liniștit câ mă voi duce la Domnul: Cel care și-a dat viața pentru mine. Și eu am soție și eu am copil. Dar nu am de ce să am frică. Pentru că știu că mai presus ca ei îl am pe Hristos. Și chiar dacă se va întâmpla ceva îl am ca model pe Dreptul Iov(dacă nu cunoașteți cazul lui citiți în Biblie). Aș totul din această lume pentru a fi cu Hristos. Însă până atunci nu am de ales decât să fiu cu cei dragi din această lume și să-i mulțumesc Domnului pentru cele care le-a pregătit pentru mine. Vă recomand să citiți și răspunsul de la întrebarea 13009.
Și am avut dreptate când am spus că mai puțin să se uite la TV.
mag. Vitalii Mereuțanu
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.