ispita

Bună ziua. Aș vrea să scriu aici ce mi s-a întâmplat, că poate cineva se va folosi de povestea mea. De când eram mică mi-am făcut un obicei să mă refugiez în imaginație atunci când eram supărată, ignorată sau batjocorită de ceilalți. Acolo, în fanteziile mele, putem fi oricine, oriunde, cu oricine, așa cum îmi doream eu și nu se putea. Ca și cum viața ar fi fost visul urât, iar fantezia, realitatea. Cu timpul, acest obicei a pus stăpânire pe mine, făcându-mă să pierd ore în șir cu gândul la povești imposibile. Târziu mi-a trecut prin minte că ar fi un păcat ceea ce făceam. M-am gândit la simplul fapt că e o pierdere de vreme și că aș putea folosi acel timp ca să mă rog. Așa am și spus la spovedanie, că pierd vremea și îmi ocup mintea cu tâmpenii. Și m-am hotărât să renunț la această activitate. Și m-am tot hotărât timp de vreo 3-4 ani, și m-am spovedit și câteva zile reușeam să mă abțin și după aceea, iarăși o luam la vale… Apoi m-am gândit că ceva nu e în regulă, ceva nu făceam bine. Și atunci parcă mi s-au deschis ochii: făcusem un IDOL din acel obicei. Am ajuns să mă închin la idoli, eu care aveam așa o părere bună despre mine și credința mea… Era grav, foarte grav! Dar ce altceva putea fi din moment ce preferam să-mi petrec timpul cu gândul la povești în loc să stau de vorbă cu Dumnezeu, prin rugăciune? Deci, logic și elementar, dacă L-a înlocuit pe Hristos în viața mea, înseamnă că e un IDOL! M-am spovedit și am folosit exact acest cuvânt. Am realizat și acceptat faptul că nu sunt destul de puternică să scap prin forțele proprii de acest idol, că sunt slabă și l-am lăsat să pună stăpânire pe mine, mi-am bătut joc de propria libertate. L-am rugat pe Hristos să mă ajute pentru că chiar voiam să scap. Și de atunci… pur și simplu NU MAI POT să „slujesc” acest idol. „Ca un făcut”, nu mai am timp, nu mai am chef, nu-mi mai „vine”. Și cred că asta e lucrarea lui Dumnezeu. Acolo unde eu nu am putut, a venit Hristos și a ajutat. Aș vrea să spun tuturor că atunci când se spovedesc, să nu se ascundă după cuvinte ocolite sau să încerce să-și facă păcatele mai mici, pentru că astfel ele se vor întoarce din nou. Să le spună așa cum sunt, oricât de rușinoase sau dezgustătoare ar părea. Hristos nu s-a scârbit niciodată de cei care se pocăiau sincer. Chiar dacă ați mai încercat să scăpați de patimi, fie fumat, alcool sau orice altă dependență, nu vă lăsați și cereți ajutorul lui Hristos, și nu vă va lăsa. Dacă vedeți că nu puteți singuri, cereți ajutor. Și Maica Domnului știe cât ne e de greu și cu mare bucurie ne ajută.