Am

0
0

Cum pot să mă căiesc de păcate?

  • Andreea a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Pocăinţa are două feţe: ea priveşte la cele trecute şi la cele viitoare; la cele trecute ca să-ţi plângi păcatele făcute, iar la cele viitoare ca să nu le mai faci (Sf. Grigorie Teologul). Căinţa oricărui din noi e diferită, căci şi noi suntem diferiţi. Dar ea începe la toţi la fel, un regret enorm pentru cele comise, aducere aminte şi păreri de rău, lacrimi şi suferinţă pentru ele, după care se aleargă la un dohovnic la o spovedanie din copilărie, cu dorinţa de a nu le mai comite şi de alupta cu patimile. Apoi să vă curăţiţi inima şi iertaţi cu toţi cei ce sunteţi în ceartă, ură sau invidie, să priviţi pe toţi prin prisma dragostei şi din toate puterile să vă smeriţi sufletul. Aceştia sunt primii paşi pe calea pocăinţei. Nu spune: „Astăzi voi păcătui, iar mâine mă voi pocăi !” Mai bine e să ne pocăim astăzi, pentru că nu ştim de vom trăi până mâine. Să găsiţi cât mai curând un duhovnic căruia să vă spovediţi, de la care veţi culege îndrumări şi sfaturi bune, pentru a pune o nouă temelie în viaţa dvs duhovnicească.

Cel mai sigur semn după care fiecare păcătos ce se pocăieşte, poate cunoaşte dacă într-adevăr păcatele lui sunt iertate de Dumnezeu este: ura şi scârba pe care o simţim faţă de toate păcatele, în aşa fel încât dorim mai bine să murim decât să păcătuim de bună voie înaintea lui Dumnezeu! (Sf. Vasile cel Mare)

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.