Neintelegeri familiale

Sărut mâna, cinstite Părinte. Acum 3 ani, în duminica samarinencii am primit Taina Sfintei Cununii, apoi a urmat o nuntă duhovnicească. A fost ziua în care am crezut că a început o viaţă ca-n poveşti din motiv că m-am căsătorit cu un bărbat care era într-un duh cu mine, aproape de Dumnezeu, pe care-l iubeam şi continui să-l iubesc… Dar au urmat zile de calvar şi neîntelegeri, certuri nenumărate şi mai presus de orice- multă ură. Cu greu am prins o sarcină mult dorită, şi de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului (anul curent) am adus pe lume un băieţel, pe care după făgăduinţa soţului, l-am numit -Nectarie. … De fapt adeseori, când ne certam îşi făcea geanta şi pleca la părinţii lui, chiar dacă înceracam să-l opresc. Se întorcea după câteva zile. Penultima oară când a plecat s-a întors după 4 zile (i-am promis că nu-i mai iert aceste ieşiri după ce apare un copil. Dumnezeu ni l-a dăruit, dar iată după încreştinare, după un „taramboi”, pleacă din nou. Se întoarce înapoi cu Duhovnicul nostru şi fratele său mai mare care tot e preot. A încercat să-mi demonstreze şi de astă dată că sunt vinovată… Şi recunosc că am greşit, dar nu-i pot ierta faptul că nu s-a întors de unul singur ca să discutăm ci ca de fiecare dată, aduce pe cineva ca să-şi facă dreptate.I-am spus de faţa tuturor – m-am săturat de atâtea umilinţe, nu mai trăiesc sub un acoperis cu tine. Şi avem o lună de când ne-am separat… Sunt de neclintit în decizia mea, chiar dacă duhovnicul îmi spune să iert. Sincer, l-am iertat, dar nu pot să continui cu el un trai comun. Vă rog, ajutaţi-mă! Ce să fac?