De mult timp mă frământă un lucru, cum pot fi ajutaţi oamenii din zonele mai rău famate, pentru a se apropia de Dumnezeu. Şi aici mă refer la adolescenţi rebeli, la persoane care pur şi simplu nu au luat contact cu ortodoxia, crescând prin cartiere, prin beton şi neavând o educaţie religioasă. Întreb asta venind dintr-un mediu similar. Singura încercare spre acest „public” am văzut-o din partea câtorva poeţi (îmi place să îi numesc poeţi) din curentul Hip-hop care încearcă să vorbească despre ortodoxie deschis, şi despre problemele lumii moderne, să „măture în calea bisericii”, ca să spun aşa. Reacţia majorităţii ortodocşilor, a fost una negativă, vorbind despre efectele dăunătoare ale muzicii, despre ritmuri etc. (lucruri pe care deja le cunosc). Şi totuşi, care ar fi calea de a mărturisii pe Dumnezeu celor ce nu au luat contact niciodată cu ortodoxia?
- Georgian a întrebat 12 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Dragă frate, e foarte binevenită intenția ta, dar nu și modalitatea, citește Sfânta scriptură, mai cu seamă noul testament și vezi care a fost calea sfinților apostoli și a celor 70 de ucenici în calea de a mărturisii pe Dumnezeu celor ce nu au știut de ea în acele timpuri mult mai grele și nedezvoltate decât zilele de azi.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.