Părinte, toţi mă critică că nu am ambiţie, că nu îmi doresc să cresc. Eu însă mă simt împăcată cu mine şi îmi caut mântuirea.Toţi îmi spun că îmi pot căuta mântuirea şi dacă nu aş avea o slujbă umilă, că ar trebui să cresc, că dumnezeu vrea să mă ajute, dar ca eu nu o cer. Este înşelare părinte sau au dreptate. Ar trebui să îi cer Domnului să mă ajute să devin cineva sau să rămân aşa cum sunt acum. Oare ce vrea Dumnezeu de la noi? Din vieţile sfinţilor am înţeles că ar trebui să rămân aşa, dar văd că prietenii care îmi dau sfaturi şi ei fiind credincioşi îşi aleg viaţa cum s-o trăiască. La mine văd că lipsesc dorinţele, dar nu din cauza lenii, ci doar din cauza că nimic nu mă mai face fericită în afară bineînţeles de pacea pe care mi-o dă Domnul. Ştiu că Domnul m-ar ajuta dacă i-aş cere pentru că nimic nu m-ar mai putea întoarce înapoi la lume după ce am înţeles adevărul. Dar parcă nu pot să mă mai rog pentru mine.