Pacate

0
0

Îndrăznesc să mai adaug la întrebarea mea de la nr.14389. Prietenul meu s-a înfuriat când i-am spus că se ţine post şi trupeşte …şi ca ce fel de post e? Ce sunt musulmană sau origine turcă? M-a supărat faptul … Sigur că ştie ce fel de post e, o face pe neştiutul cred eu, dar văd că a trecut doua zile şi s-a obişnuit cu ideea. Menţionez că îl iubesc mult şi că e mai mare cu mult ca mine, dar nu suntem cununaţi. Nu iau iniţiativa în mâinele mele pentru că el e cel care trebuie să o facă ca bărbat. Îl cunosc de 4 ani cu despărţiri, dar în acele despărţiri nu am reuşit nici să îndrăgesc un alt bărbat ne mai vorbind de a iubi din nou Şi el a avut 2 căsătorii doar civile în acele despărţiri, dar amândouă fete l-au minţit şi l-au şi furat şi l-au lăsat. El fiind doar o dată cununat cu prima soţie din Cipru înainte să îl cunosc eu. Aşa că m-am întors iar la el. Nu e dragoste din interes, îl iubesc enorm cu toate că nu mă aranjează că ia control total asupra mea, dar fără el nu îmi pot vedea viaţa fericită. Am multe păcate grele, m-am mărturisit în Moldova, dar nu am urmat până la urmă ceea ce mi s-a dat de urmat de către duhovnicul la care m-am mărturisit.şi unele păcate s-au repetat. Nu mă simt împăcată sufleteşte şi vreau să pun un nou început în credinţă şi curăţie şi aş vrea să-mi fie şi persoana pe care o iubesc alături. Făcându-mi iluzii că de chiar ne v-om cununa faptul că e mai mare cu mult ca mine, va fi şi mai mare păcatul fiind cununată cu el? Mie nu îmi sunt interesanţi băieţii de vârsta mea, ori gândesc aşa pentru că nu văd pe nimeni în afară de el? Dacă e un alt mare păcat fiind cu el pe lângă altele pe care le mai am, atunci dacă e să fie să plec.Plec dar cum să-l uit? Pentru că am încercat şi nu reuşesc. Am 27 de ani el având 50. Aici este Biserică Românească să merg temporar aici? Doamne ajută. Să mă ierte Dumnezeu că am îndrăznit înainte de a alege decizia corectă. Vă mulţumesc din suflet pentru ajutor.

  • Tatiana a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, în primul rând trăești în desfrinare, dar nu ai citit nici odată că: „Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii,… nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9), „O neam desfrînat şi îndărătnic… pînă cоnd vă voi suferi?” (Matei 17,17) , ne întreabă şi pe noi Domnul.Curvia – cel mai mare păcat săvârşit cu trupul. Căderea în păcat a condus la folosirea pătimaşă a trupului, deci şi la dezordinea şi imoralitatea curviei. Desfrînarea sau curvia este cel mai mare păcat săvîrşit cu trupul: „Fugiţi de desfrînare! Orice păcat pe care-l va săvîrşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrînării păcătuieşte în însuşi trupul său”(I Corinteni 6,18) spune Sfîntul Apostol Pavel care a combătut acest păcat catastrofal. Sfîntul Ioan Scărarul spune: «La orice alt păcat zicem numai că oamenii greşesc, dar cînd auzim că cineva a curvit, zicem cu durere că acesta a căzut» (Scara XV, 39).În al doilea rând diferența de ani este un alt impediment  la căsătorie, biserica permite nu mai mult de 7 ani, dar la voi e mult mai mult. Și api peste câțiva ani la tine abia începe viața iar el e gata de trecut în cealaltă viață ce vei face tu, la asta teai gândit. Fugi, fugi  cu pași mari și repede cât mai departe de acest păcat mare și perzător de suflet. Dacă știi ce preț are sufletul la Dumnezeu apoi vei asculta de povața noastră. Cu atât mai mult că a avut atâtea aventuri acest om.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.