0
0

Bună ziua, am o întrebare; discutând cu nişte oameni, mi-au zis că ortodoxia e ceva fals adică preoţii au maşini luxoase, stau în restaurante cu fete şi de ce se cer mulţi bani la biserici, adică taxele-s mari. Cum să-i conving că n-au dreptate? Ce argument să le dau?

  • tulei natalia a întrebat 12 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0
Puteți să le dați toate argumentele de pe fața pămâtului, că, omul dacă e necredincios, tot necredincios o să rămână până la urmă! În cele ce urmează, nu voi încerca să argumentez de ce unii preoți au mașini luxoase. Atât pot să spun că nu e corect să le aibă tocmai pe cele luxoase, dar, un mijloc de transport, trebuie să recunoaștem că este necesar să aibă. Mai apoi, îmi este extraordinar de straniu momentul când critică Biserica cineva care să plimbă și el cu o mașină nu mai puțin luxoasă. În așa momente, chiar nu înțeleg de ce critică. Dar, în fine. Nu ştiu eu cât de explicit voi reuşi să fiu, dar am să încerc să argumentez taxele cu versete din Sfânta Scriptură! Ştim destul de bine că legea mozaică, adică legea Vechiului Testament a fost instituită de Dumnezeu! Cunoaştem destul de bine, că preoţii Vechiului Testament, primeau de la poporul evreu mai multe taxe pentru slujba lor! În Noul Testament, spune Sfânta Scriptură: „Vrednic este lucrătorul de plata sa”! Iar în altă parte, să nu legi gura bolului care treieră şi îndată şi întreabă Sfântul Apostol, „Oare de bou se îngrijeşte aici Dumnezeu”? Sfântul Apostol Pavel continuă ideia: „Oare este mare lucru, ca noi, cei ce am semănat la voi cele duhovniceşti să secerăm dintre cele materiale ale voastre”? Eu cred că sunt destule aceste citate din Sfânta Scriptură pentru a argumenta de ce preoţii iau bani pentru slujirea lor! Fraţilor, nu trebuie să uitaţi că şi preoţii, majoritatea au familii, au copii! Sunt convins de faptul că nimănui nu-i place când preotul are anumite afaceri! Fiecare dintre Dvs. doriţi să vedeţi în preoţi mai întâi şi întâi un ziditor de suflete! Mai departe, sunt sigur că suntem cu toţii conştienţi şi înţelegem că administrarea Bisericii cere şi ea cheltuieli majore! Intri într-o Biserică în timp de iarnă, aşa că e plăcut dacă e cald? Câţi însă se gândesc la faptul că acea căldură costă? Dacă intri într-o Biserică şi vezi că e curat, te bucuri, e plăcut! Dar şi servitoarea trebuie salarizată! Lumina, telefonul, etc., cer şi ele cheltueli! Dacă Biserica e pictată, e nespus de frumos, dar şi aceasta, în cazul meu, costă 32 mii de euro!
Fraţilor, noi preoţii niciodată nu am fost minciunoşi! Totdeauna am recunoscut că trăim pe bănuţul văduvei! Adică, trăim din donaţiile creştinilor! Şi să nu arate la noi cu degetul sectanţii, pentru că la ei e şi mai rău! Dacă un creştin de al nostru plăteşte o taxă la cununie, s-au la o înmormântare, sectanţii plătesc contribuţii lunare (zeciuala)! La noi, creştinul lasă când intră în Biserică atât cât îl trage inima, fie în cutia milei, fie la procurarea lumânărilor! La sectanţi, e zeciuală (la adventişti, 100%)! Aceştia dau 30% din venitul său lunar la organizaţie obligatoriu! Întrebaţii dacă nu credeţi! Faceţi-vă deci concluzii! Câţi dintre ortodocşii noştri dau lunar 30% din salariu la Biserică? Prea puţini, dacă nu chiar foarte şi foarte puţini! Deci cine mai mulţi bani incasează de la enoriaşi? Biserica sau secta? Judecaţi singuri!
Dumnezeu să ne ajute şi să dea Domnul ca banii să nu fie niciodată piedică în calea noastră spre Hristos! Dumnezeu de sus să judece milostenia fiecăruia dintre noi!
Preot Iulian Raţă
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.