probleme in viața de familie

Bună seara, Părinte! Vreau să vă povestesc istoria vieții mele puțin cam încurcată. Avem împreună cu soțul meu traiți împreună peste 18 ani. L-am iubit foarte mult, enorm, nu pot să spun că am primit înapoi cu aceiași monedă, avem doi copii deja mari, însă de la începutul căsătoriei, simțind ce este el pentru mine m-a manipulat tot timpul cum credea el. De la început nu s-a împăcat absolut deloc cu parinții mei sub diferite pretexte, ba că nu mi-a dat avere, ba că nu l-a ajutat de câte ori o avut nevoie, că l-a bârfit ș.a.m.d. Din cauza asta s-au tras multe certuri, bătăi și umilințe. Plus la asta mai era și soacra mea care întotdeauna turna benzina-n foc, când o vedeam că intră pe poartă mi se făcea rău, mi se înmuiau mâinile picioarele, simțeam o durere în burtă, și-mi tremura tot corpul. Aveam o frică de ea că pur și simplu nu pot reda. Am încercat în repetate rânduri să discut cu soțul meu, dar în zădar, totul se termina cu certuri și bătăi. La început mi-a interzis să mai plec la părinții mei și mai ales cu copiii. Dar eu mă duceam pe ascuns când el nu era acasă. Mi-a promis că dacă mă prinde mă schilodește în bătaie și mă aruncă peste poartă. Și m-a prins…Întâmplător. M-a bătut crunt numai în cap. Am fugit cu fetița de-un an în brațe la nănașa mea. Următoarele zile au fost un coșmar de groază, capul meu se umflase ca o minge, aveam niște dureri insuportabile, nu puteam să calc pe pământ, să merg de dureri. Nu m-am dus la părinți, că de mă vedeau în ce stare eram, nu știu ce urmări aveau să fie. Toată lumea din sat îmi spunea să divorțez, dar nu am avut putere și curaj. S-a mai născut și baiețelul, mă rugam la Dumnezeu să fie și la mine pițin mai bine. Mă rugam cum puteam, din durerea mea din suflet și sperând că într-o zi o să uit trecutul. Am început să mă duc la biserică, să mă rog. Aveam de multe ori gândul sinuciderii. M-am mărturisit preotului nostru. Și încetul cu încetul cu ajutorul lui Dumnezeu am scăpat de năpasta asta strașnică. Am fost aproape silită de soț și de către soacra să fac avorturi de care am avut coșmaruri multă vreme. Acuma mă căiesc de îmi mușc mâinile, dar degeaba, îmi rămâne numai să mă rog pentru sufletele omorâte, din cauza necredinței.Știu că nu am îndreptățire. Am suferit multe. Îl mai iubesc pe bărbatul meu, dar în două cu venin, pe soacra mea o urăsc, fără să vreau Am plătit mult de tot pentru supunerea mea. Am fost impusă să-mi urăsc părinții, să-i umilesc, asta n-am reușit. Acuma mă lasă la părinți dar nu le permite copiilor să meargă la bunici. Am sperat că cu timpul soțul meu va ințelege că-mi provoacă o durere imensă cu asta, dar nu. E absolut categoric. Probabil că puțin m-am rugat, o să-mi spuneți. Poate. Acuma sunt tiranizați copiii mei, dar ei continuă să se ducă pe ascuns la părinții mei. Sufera și copiii și părinții mei și nu mai găsesc nici o ieșire.Vă rog foarte, foarte mult din suflet să-mi spuneți ce să fac? Cum să fac? Nu pot nici aduce discuția asta cu soțul meu, mai ales că ascultă orbește de mama lui, pentru el dorința ei e sfântă. Îmi este tare greu să mai îndur. Nu mai am nici sănătate. Ajutați-mă vă rog tare mult, spuneți-mi unde am greșit? Mulțumesc pentru timpul acordat și Vă cer iertare. Mulțumesc mult.