Bună seara! Vă scriu la o oră târzie pentru că nu pot dormi din cauza durerii sufleteşti pe care o am. Din felul meu sunt timidă şi sensibilă (eu nu am limită, dar trebuie să ştii când şi cu cine să fii aşa), am frică de Dumnezeu, dar sunt şi o mare păcătoasă. Sunt proaspăt căsătorită, încă nu avem copii fiindcă ne înţelegem rău. Petrecem împreună foarte mult timp şi ne certăm de la orice, chiar mai vorbim prostii şi ne mai lovim unul pe altul (o spun cu părere de rău), dar credeţi-mă că de la el se începe totul, se iubeşte prea tare pe el şi nu mai are decât trebuinţă de mine pentru felurite lucruri! Cred că Dumnezeu ne pedepseşte pentru faptul că ne-am împreunat trupeşte înainte de cununie, dar şi pentru că ne păzim să nu avem copii. Ştiu că nu-i la nimeni roz, nici la părinţii noştri, dar eu nu mai pot! În gândul meu mereu e ,,să îl lepăd pe soţ”! Uitaţi-vă cât de nelimitat e cel rău, şi din câte am citit nici el nu se vâră fără voia Domnului! Ştiţi…soţul fiind băieţelul mamei (eu neştiind până m-am mutat cu ai lui, să ştiut nu mă mai căsătoream că-i greu şi luaţi vă rog aminte fetelor şi mamele care îşi educă astfel băieţii), clar că ne-am căsătorit la insistenţa soacrei mele (adică ea vârându-i lui bumbac în cap şi apoi el mie, şi aşa se întâmplă absolut în toate)! Nu a fost mare dragoste nici la început şi mai puţin acuma. Toţi îmi spun şi ştiu că problema-i şi în mine, că le iau chiar pe toate la inimă şi nu sunt un pic mai indiferentă, şi cât am îcercat nu mă pot schimba! Suferinţele mele se măresc şi la nervi nu îmi dau seama ce fac (deja am distrus lucruri importante), mă tem într-o zi, fără de voie să cad în cel ma mare păcat (să mă sinucid). Vreau să am grijă de sufletelul meu, dar lumea asta rea nu mă lasă, nu că oi fi vre-o sfântă, dar oricum (vorbesc de toţi oamenii: care fura, care amăgesc, care vorbesc de rău, care sunt egoişti, care-s invidioşi, care preacurvesc…fapte care nu îmi plac deloc). Dacă nu-l opresc pe om sau nu îi dau sfat cad şi eu în păcat, şi nu-i pe asta, dar nu toţi înţeleg şi apoi apar neînţelegeri. Şi până la urmă ce-i de făcut? Să ne luăm crucea şi să-i urmăm lui Iisus Hristos! Iertaţi-mă că mi-am găsit tocmai în post să vorbesc astfel, dar am vrut să mă descarc şi dacă poate să ia cineva ceva bun din viaţa mea – vă rog! Aştept şi nişte sfaturi de la oameni mai înţelepţi ca mine! Mulţumesc!