Parinte, noi trebuie să iertăm greşelile celorlalţi că şi Dumnezeu să ne ierte nouă păcatele. Totuşi, de pildă, dacă proprietara unde stau în chirie profită, pentru a nu spune că îşi bate joc de mine, în sensul că e avară după bani. Dacă s-a stricat de exemplu o ţeavă ia bani, deşi legea spune că proprietarul plăteşte, tot eu am plătit reparaţiile. Mie nu vrea să-mi dea contractul de închiriere pe care l-am încheiat acum 2 ani. Anul acesta a zis că vrea să se mute unde stau eu şi să eliberez locul. I-am zis că îi măresc chiria şi a fost de acord iar acum stau aici în continuare. Cum e bine să acţionăm? Să tăcem din gură la aceste fărădelegi? Sau – cum e bine să iertăm altora greşelile, să fim pasivi şi să avem răbdare, să plătim şi ce trebuia să plătească proprietarul, etc? Mă întreb, dacă mâine se strică frigiderul, cum i s-a stricat unui amic, să inchidem iar ochii şi să cumpărăm noi altul, deşi legea spune una, o ştie şi proprietara, iar de asta ascunde contractul de închiriere? Pentru a nu mai spune că e menţionată o sumă modică în contract, toţi fac evaziune fiscală, iar unde închiriezi întâlneşti aceleaşi probleme. Vă mulţumesc.
- ionut a întrebat 12 ani ago
- last edited 7 luni ago
- You must login to post comments
Odată ce v-ați adresat pe o pagină creștin-ortodoxă, probabil doriți să primiți un răspuns ortodox nu? Nu vă răspund eu, ci Mântuitorul care zice: ”Prin răbdarea voastră, vă ve-ți dobândi sufletele voastre”!
Dumnezeu să vă întărească în răbdare, dragoste și bunăvoință!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.