intrerupere de sarcina

Numele meu este Marina. Am 28 de ani, necăsătorită, nu am un loc de muncă şi sunt în ultimul an de studii. Acum câteva zile am aflat că sunt însărcinată, când i-am dat vestea iubitului meu, a rămas fără grai, era total bulversat. Nici el nu are un loc de muncă, deşi a terminat facultatea acum câţiva ani. Pe mine m-au crescut bunicii, iar în prezent locuiesc cu ei. Nu am părinţi, nici fraţi/surori. Mama a murit de o boală grea, iar tata nu a vrut să mai ştie nimic de noi cu mai mult de 15 ani în urmă. Nu am nici un fel de sprijin material. Singurul venit este pensia bunicului, bani din care îmi plătesc studiile şi trăim, iar deseori ne împrumutăm. Nu le-am spus nimic, mai ales că locuim la ţară şi nu pot intra cu burta mare pe poartă să-i arate lumea cu degetul. Mie nu-mi pasă de „gura satului”, dar ei ar muri de ruşine. Şi cu siguranţă trebuie să plec de acasă, când or să afle. Nu pot vorbi cu ei, pentru că dacă află, nu am unde să mă duc. Nici la iubitul meu nu mă pot muta, locuieşte cu tatăl (care are probleme de sănătate) şi fratele, iar venitul lor este de 500 lei pe lună. Nu ştiu ce să fac, unde să mă duc, cu cine să vorbesc, unde să cer ajutor. Orice fel de ajutor. Mă simt ca o ciumată pentru că lumea judecă femeile ca mine. Ştiu că e vina mea, că trebuie să-mi asum consecinţele faptelor mele, dar pur şi simplu nu găsesc nici o soluţie. Timpul trece repede, bebeluşul creşte, iar eu trebuie să iau o hotărâre cât încă mai am timp. Bănuiesc că am cel puţin o lună de sarcină, nu ştiu exact, pentru că nu-mi permit un consult sau o ecografie. Nu vreau să întrerup sarcina dacă Dumnezeu a hotărât să mi-l trimită. E cel mai minunat dar de Crăciun pe care o femeie îl poate primi, dar iubitul meu nu vrea să mă sprijine, spune că nu are ce să-i ofere şi grăbeşte programarea pentru avort. Singură nu mă pot descurca şi chiar dacă material nu am ce să-i dau copilului nenăscut, ştiu că-i pot oferi cel mai mare dar: dreptul la viaţă. Mi se rupe sufletul bucăţi când ştiu că trebuie să fac alegerea vieţii mele. E prima mea sarcină. Vă rog din toată inima, ajutaţi-mă să-mi păstrez copilul.