Tot răul cu binele lui

Bună seara din nou, mi-aţi lipsit însă tristeţea mea, mi-a provocat dorinţa de izolare încât ajunsesem încăpace de a comunica. M-am transformat în una lacrimogenă. Chiar dacă tot ce trebuie să îndur le privesc cu normalitate nu pot nega nici faptul că mă doare şi scap de sub control. Adesea cauza tristeţii nu este evidenţa, poate se observă din schimbari de comportament însă văd normal să apară o anumită amărăciune, îndurerare, fiecare avem tristeţile noastre şi ne dăm seama că nu depinde de ceea ce ni se întâmplă sau ceea ce \”cade din cer\”şi cred cât ne-a rănit pe noi, cât ne-a atins pe noi încât să fim doborâţi la marginea vieţii. Dar cum să trecem peste această trăire de tristeţe fără să ne distrugem? Cum să o alungăm? Ştiu, „portiţa ” care este rimediu cel mai bun şi care este DUMNEZEU. Când am spus „accept plata…” m-am referit la faptul că mă văd în faţa unei pierderi importante şi neaşteptate, Casa pe care mi-a daruit-o bătrânul pe care l-am îngrijit 3 ani şi apoi l-am înmormântat iată după 8 ani se găsesc vieţuitori care cer reconstituirea dreptului de proprietate. Asadar, accept şi această luptă tristeţea îşi are rostul ei, altfel nu aş putea aprecia clipele frumoase şi zâmbesc pentru că mâine poate fi şi mai rău, important este că sunt cu conştiinţa în pace. Ce va fi va fi… DOAMNE , FACĂ-SE VOIA TA ŞI NU A MEA! Vă mulţumesc frumos de răspuns şi de încuragiamento. BUCURIE ÎN DUHUL SFÂNT! (credeam că nu este necesar să spun ce mă apasă, dar acum că am fost ascultată mă simt mai bine.) FIŢI BINECUVÂNTAŢI!