o pacatoasa

0
0

Sărut mâna, Părinte! V-am mai scris cu ceva timp în urmă, dar cred că n-am fost îndeajuns explicită. Vă povestesc acum mai în detalii povestea şi situaţia confuză în care mă aflu la moment. Îmi duc păcatul mare al desfrânării – de 3 ani trăiesc cu bărbatul cu care am o fetiţă de 2.5ani (fetiţa e în Moldova cu părinţii mei la moment). Nu a fost iubire nici de la început, iar acum obişnuinţă, din datorie (ca să nu-l supăr) am venit la el peste hotare cu 3 ani în urmă şi la numai 3 luni de trai împreună rămân însărcinată. Fiind peste hotare nu prea demult timp nu aveam prieteni care ne-ar fi putut cununa, acasă el nu putea circula din cauza actelor. Şi s-a scurs aşa timpul fără ca să facem pasul îngăduit de legea creştină (mereu stau cu o pată pe inimă din cauza asta). Acum în vară avem în plan să mergem acasă să ne cununăm. Dar problema cea mare e că nu merge relaţia bine. Suntem în ceartă foarte des. E nervos şi agresiv. Aşa a fost şi de la început, iar eu credeam că se va schimba. Încerc mereu să-i răspund calm la încruntările lui (cei drept nu tot timpul am răbdarea), e foarte rece, nici nu mă complimentează, niciodată nici o atenţie, bine că mai există 14 Februarie şi ziua mea. Oare e normal comportamentul unui bărbat aşa, ori aşteptările mele sunt prea mari? Menţionez că eu îi fac mici atenţii uneori, vreau să intre în tradiţia familiei). Acum, când mă simt atât de prost, stau într-o dilemă. Părinte, oare fi bine să mă dau cu traiul deoparte până la vară, până hotărăşte inima mea să mergem mai departe la cununie sau punem punct aici (ca să nu păcătuim şi mai mult timp). El nu vrea să ne despărţim, dar nici să se schimbe nu poate. Eu văd că încearcă, dar nu-şi poate stăpâni nervii. În plus şi în relaţiile intime e tot mai rece. E foarte închis, aşa îi e caracterul, nu prea sociabil. Nu pot purta nici o discuţie deschisă cu el, nu ne dăm sfaturi (când e întrebat, îmi răspunde fă cum vrei, cum crezi tu de cuviinţă). Şi cu bugetul familiei suntem deoparte, avem interese total diferite. Nu ştiu Părinte dacă ne putem numi familie. Formăm formal un cuplu, în realitate suntem 2 străini. Iar fetiţa e departe. Daţi-mi, vă rog un sfat cum aş putea proceda mai corect pe viitor. Mulţumesc că există aşa site minunat!

  • a întrebat 11 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Categoric nu vă căsătoriți! Cateoric. Ca o căsătorie să fie fericită și să dureze până la adânci bătrâneți, este absolut necesar ca ea să fie bazată pe dragoste. Când iubești și ești iubită, știi a răbda, a ierta, a avea încredere a povățui…

Fără dragoste, maximum, ve-ți trăi împreună până la bătrânețe, dar nici de cum nu ve-ți trăi fericită. Luați-vă copilașul lângă Dvs. sau veniți Dvs. lângă copilaș, lăsați jalea sau mila de a vă despărți, croiți-vă o altă viață, dar din care neapărat să scoateți păcatul, iar toate celelalte, lăsați-le pe seama lui Dumnezeu! Aruncați-vă grija spre El și El vă va mângâia!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.