0
0

Bună ziua. Am citit întrebări şi răspunsuri. Nu judec, dar am rămas puţin şocată de ceea, ce cere religia pentru a oficializa o căsătorie. Eu am un prieten de 6 ani, de 3 ani stăm împreună, îmi doresc să fac o aşa numită cununie religioasă, de ce îi spun aşa, pentru că aş vrea să fiu eu, prietenul meu şi „naşii spirituali”, fără rude, familie, asta pentru a fi în rând cu biserica, în schimb nu ştiu dacă poate fi oficializată o asemenea cununie. Probabil ca răspuns am să primesc că timp de 6 ani am trăit în „curvie” un cuvânt deloc ortodox. Merg la biserică foarte rar, dar cred doar în Dumnezeu sau în ceva care ne-a creat. Voi ca preoţi nu puteţi să spuneţi enoriaşilor aceste cuvinte care nu au nici o logică. Nu cred în biserică şi în unii preoţi tocmai din cauza că biserica e o mare spălare de bani. Bani, taxe fără chitanţă, bani de câte ori vine preotul în casă… de ce? Asta înseamnă să fii preot, să iei bani din stânga şi din dreapta? Şi înca un lucru pentru că sunt foarte dezgustată de cum unii oameni sunt „prostiţi” pe faţă de feţele bisericeşti. În biblie spune destul de clar să nu îţi faci chip cioplit după chipul şi asemenarea mea, dar toate bisericile au icoane ce înseamnă asta, că suntem păcătoşi. Am mai citit o întrebare cum că sau îndragostit verişori de gradul 3 şi dacă se pot căsători şi răspunsul a fost nu că e păcat etc… Și în biblie spune acelaşi lucru, căsătoriile între rude…DAR? Ca să vezi, Adam şi Eva au avut 3 băieţi, cum s-au înmulţit ei? Eva făcând copii cu fii săi….exemple sunt 10000. Asta e biserica pe care o prezentaţi voi în ziua de azi, iar credinţa e undeva departe. Aşa că lasaţi oameni să se ghideze după ceea ce simt, nu după ce scrie o carte de basme sau reguli… Iar eu am spus toate lucrurile astea pentru că nu mi se pare normal ca voi, unii preoţi să daţi canoane şi prostii de genul pentru a ieşi din păcat cine spune astea, cine îţi poate garanta asta? Prostia şi credinţa, da asta ştiu…dacă crezi cu adevărat în cineva, aşa cum sunt eu, cred pentru mine şi mă rog pentru mine, nu trebuie să merg la biserică, să mi se impuie capul cu prostii… O zi plăcută în continuare.

  • You must to post comments
0
0

Din toate, doar un lucru nu am înțeles. Pentru ce ați scris, să vă descărcați nervii? Dacă vă reușit, mă bucur. V-am fost și noi cu ceva de folos. În rest nu am înțeles nici o iotă. S-au, cel puțin, am înțeles că aveți nevoie de binecuvântarea unei instituții în care nu credeți… Straniu… Pentru ce dar, mai aveți nevoie de binecuvântare?

Nu oare pentru faptul că totuși conștiința vă spune că greșiți în afirmațiile Dvs? Nu voi încerca să vă răspund. Nu cred că de răspunsuri aveți nevoie. Cred că aveți nevoie de a vă face regulă în gândirea Dvs! Și, poate că e cazul să vă rugați, pentru că dacă doriți să rămâneți singură cu Dumnezeu, în afara Bisericii, vreau să vă aduc aminte că același lucru l-au dorit și sectanții. Rezultatul, stă în miile de secte pe care le avem azi!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.