despartirea

Sărut.mâna, părinte. Aş dori şi eu un răspuns la ceea ce mă frământă de mult timp, m-am despărţit de soţul meu, el s-a reîntors în Italia, am insistat să divorţăm la notar să plece liniştit, doar că a plecat şi a lăsat actele avocatului. El mi-a tot spus de 8 luni că nu se mai poate, că nu mai vrea o famile cu mine, la fel şi eu. Mă cert cu ai mei, dacă mă simt atacată, îi învinovăţesc pe ei, că şi mama soţului tot l-a făcut pe soţ să facă ca ea, a venit mereu cu dânsa şi el nu a vorbit. Mai mult ea, spunând până am cerut divorţ, că vrea să ne împăcăm, doar că el şi eu nu vrem, tatăl meu la fel vorbeşte mereu cu el, el la mine. Nu a sunat de 8 luni, nici să mă întrebe de băieţel, ce să fac, cu ai mei nu mai rezist să stau, el nu mă mai vrea, dar sincer nu cred că-l mai pot ierta, ne-a lăsat şi am suferit foarte mult, timp în care pe el nu l-a intersat, o fi bine să renunţ, sunt în stare să plec chiar şi cu fostul iubit, numai să nu mai stau în aşa chin, nu ies din casă, nu-mi pot face copilul fericit, nu am un bărbat care să aibă grijă de noi, soţul este omul care nu insistă, nu te împacă, nu iartă. Mi-a fost foarte greu lângă el, n-am simţit iubirea lui, nu îmi acorda atenţie, el spunea fără să-l întreb că nu ar avea pe nimeni, când îl sun, îl simt pierdut, vrea să-mi înapoieze totul, o tot face de 8 luni, încă mai are bunuri, doar că mai zice că lui ce îi rămâne, nu mai ştiu nimic, dacă vreau să fiu cu el, mi-e frică de atâta respingere, ne respingem de 3 ani, nu am avut linişte, nimic, el este şi foarte uşor de influenţat de ai lui, lucrează la un văr din Italia. Pentru el conta mai mult banii, decât să fim toţi 3, deşi nici fără noi nu îi are, spunea că vărul dă faliment, nu înţeleg unde am greşit, de nu ne mai putem suporta, cu ai noştri nu putem trăi, el spunea că va sta în România, eu vreau să plec de aici, nu mi-a fost bine niciodată, dar pe el asta nu îl intersează, am avut răbdare, doar că odată ce o duc foarte greu aici, el vine, pleacă, de 2ori pe an, la David, a lor mei le spun că nu mă mai împac cu el, că îl urăsc, că îmi iau pe altul, că ei nu i-au zis niciodată nimic soţului, doar eu am uralt la el, că mă durea să-l vad cum ne lasă atât de uşor. Îl urăsc sincer. Nu ştiu încotro să o apuc, când vorbesc cu el, nu ştiu ce să-i zic. Mi-e greu să-l caut, numai eu, indiferent ce i-am spus, dar l-am căutat mereu, să ne dea bani macar. El a zis că nu are ce-mi mai face, mă gândesc că poate sunt şi căsătorii greşite. Părinţii mei l-au vrut, eu poate nu l-am luat pentru mine, l-am luat pentru ei, că ei îmi spun dacă mi-l mai şi dădea, cred că îi înnebuneam de tot. Merg lă părinte, mă spovedesc, ai mei râd de mine, că nu sunt sănătoasă, cum adică nu sunt, că am vrut o familie frumoasă, că m-am grăbit să fac un copil, am făcut nunta, dar eram absentă, numai neînţelegeri au fost cu ai lui, ai soţului, nemulţumti de mine, m-au făcut să petrec nunta în cameră mai mult, pentru ai lăsa în pacce pe toţi, regret enorm, dar nu am ce face, ai mei mă zgornesc şi nu ştiu încotro să o apuc. Mereu îmi spun că nu mă mai vrea Cătălin, că a scăpat de noi, că bravo lui. Aş vrea să-i înţeleg, dar nu pot, că eu am ţinut poate prea mult la părinţii mei, doar că nu le-am arătat că mereu m-au judecat, făcându-mă să mă cert cu ei, acum cu adevărat aş fugi de la ei, doar că nu ştiu unde şi cu cine, aş vrea un om, să aibă grijă de noi, aşa cum Cătălin, soţul, nu a făcut-o nicodată, mă rugam de el, să aibă grijă, că poate mă îmbolnăvesc, dar el ..nu mi-a arătat niciodată că îi pasă, în schimb eu îl cocoleam şi îi spuneam să aibă grijă de el, că altfel nu poate avea grijă de noi. Vă mulţumesc şi mă iertaţi pe mine păcătoasa, rugaţi-vă pentru Cătălin şi Petruţa şi v-aş mulţumi pentru un răspuns care să-mi limpezească câtuşi de puţin sensul şi drumul vieţii mele, pe care trebuie să-l iau. Doamne ajută.