Bună dimineața

SĂRUT MÂNA SFINȚIȚI PĂRINȚI, bună dimineața tuturor! Îmi permit să spun părerea mea, citind mesajul lui MARIA din Romania. Nu există rătăcire la fel ca întristarea, dar nici nu putem impiedica pe cel ce este trist. Pământul are o istorie pe care omul nu o va înțelege poate decât atunci când se va plimba în PARADISUL lui DUMNEZEU, însoțit de RĂSCUMPĂRĂTORUL lui, acolo unde va șterge orice durere, orice tristețe, orice lacrimă din ochii lor. Ar trebui să ne mândrim cu durerea, pentru că orice durere ne amintește de rangul înalt, însă observ că, iată, pentru unii tristețea e cum un castel clădit din sentimente care în funcție de supărare te poate cutremura sau dărâma și ajungem să ne distrugem sufletul. Așa cum ați spus: există pentru orice salvare. Merită să ne întristăm pentru lucruri pe care nu le poți opri? Cred că ne rănim singuri sufletul și ne distrugem mintea și rezistența. Sigur că nimeni nu vrea să planteze copacul tristeții, dar să lăsăm toate în grija TATĂLUI nostru ceresc și eu de câte ori pentru că eram tristă îmi puneam capul în palmele mele și plângeam, sau îmi venea să dorm și să uit de toate, însă mă trezeam și le găseam la loc pe toate. Îmi aduc aminte de o povestioară-n care pe o vreme de furtuna toți călătorii unui vapor erau îngroziți de spaimă și numai un copilas stătea liniștit și zicea: „E TATA LA CÂRMĂ, ȘI NU MĂ TEM!” Era copilul căpitanului de vapor și toți au rămas mișcați de credința pe care o avea copilul în tatăl lui, care cârmuia vaporul. Așa și noi, să avem încredere în TATĂL NOSTRU CEL CERESC, că EL știe cum va cârmui corabia vieții noastre și să nu-l părăsim și să ne rugăm să fie cu noi și noi să fim cu EL ÎN TOATE ZILELE ȘI CLIPELE NOASTRE. (IERTAȚI-MĂ, daca am spus ceva necorespunzător, ideea era că nu ar trebui să ne tulburăm de tot ce ne înconjoară, scopul nostru este altul…)