0
0

Sărut mâna, părinte, mă chinuie câteva întrebări, recent am născut un băieţel, dar din păcate era deja mort. Cu 2 săptămâni înainte de a naşte, m-am adresat la medic deoarece nu mă simţeam prea bine, m-au asigurat că totul e în regulă! Păcat, că nu pot afla de ce Domnul mi l-a luat, unde am păcătuit, ca mai mult să nu greşesc. M-am rugat permanent pentru el, mă împărtăşeam. Domnul mi-a dat până la urmă analize bune.1)Ultima oara m-am împărtăşit de Crăciun, probabil micuţul era deja mort, e mare păcat, chiar dacă nu ştiam că e mort? 2)Unde e sufletul lui, îl voi vedea vreodată dacă vom ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu? 3)Ce pot citi pentru el, sau ce trebuie de citit că s-a născut mort? Am citit câteva articole cu privire la botez, el nu s-a botezat, mi-e greu pe suflet şi nu mă pot ruga cum se cuvine. Ajutaţi-mă, vă rog.

  • You must to post comments
0
0

1. Nu e păcat faptul că va-ți împărtășit neștiind de faptul că copilașul Dvs. era viu sau mort. Dvs. va-ți făcut datoria înaintea sufletului Dvs. și al copilașului care vă stătea sub inimă!

2. Despre unde se află sufletele copilașilor nebotezați, prea multe nu știm. Atât știm, că cel nebotezat nu va moșteni Împărăția Cerurilor. De asemeni, știm că acești pruncușori se află la mila lui Dumnezeu!

3. Pentru copilaș, din păcate nu puteți face nimic! Ceea ce puteți face, e să vă rugați pentru familia Dvs! Sfinții Părinți, ne învață că rădăcina păcatului stă în faptele noastre. Deci, și faptul că Dumnezeu nu v-a binecuvântat cu acest copilaș, este tot în ceea ce ați făcut Dvs, poate și neintenționat. Spre exemplu, în urma unor stresuri psihologice, s-au ați ridicat ceva, s-au va-ți lovit s-au ați fost lovită, etc. Deci, ne rugăm nu pentru copilaș, ci pentru iertarea păcatelor noastre!

În rest condoleanțe iubită soră! Desigur că o să-l vedeți, pentru că, din moment ce acești copilași se află la mila lui Dumnezeu și noi știm că mila lui Dumnezeu e mare, loc pentru interpretări nu există. Doar una vă rog: să trăiți o viață pentru Dumnezeu și cu Dumnezeu!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.