Desfrânarea

Părinte, știu că în zilele noastre desfrânarea e cea mai intrebată plăcere a omenirii. De la intimitate și rușine, a ajuns la o necesitatea firească, iar mai apoi va ajunge și la o obligație, în care toți va trebuie să dea examene. Iată, privesc mai că părțile feminine umblă desbrăcate. N-au nici o rușine față de ele însuși, nici de cei mici, nici de cei vârstnici. Imi este greu să mă aflu în aceste împrejurări, cu toate că doresc să nu păcătuiesc. Această problemă a devenit în gândirle noastre, o sursă vitală pe care trebuie să o gustăm. Dar eu nu o doresc, căci tind spre dragostea de Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune după Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan (cap.5:3) „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele”.Vreau să cunosc și eu pe fecioara înțeleaptă care are frică de Dumnezeu asemeni mie, ca să cunoaștem iubirea de Dumnezeu, ca să ne mântuim.Dar unde aș putea găsi în această nelegiuire pământească, unde ne scăldăm de pacăte. Deseori incerc să merg cu capul sus spre cer, sau cu capul în jos, numai nu înainte, decât să mă orbească strălucirea femenină vicleană, care duce spre sminteală, pierzanie, mai bine să mă orbească soarele. Dar totuși imi este greu să respir, să viețuiesc. Totuși urăsc veșmintele lor, de a ne sminti. Știu că alinare ne oferă Pildele lui Solomon, de aceea lupt. Însă nu știu cât voi rezista. De aceea rog pe bunul Dumnezeu să ne îndrume spre Lumina Sa, să găsim acel sprijin pentru mântuirea noastră. Iubiți într-un Hristos, slavă Doamne îți înălțăm.”Nu ne duce pe noi în ispită, izbăvește-ne de cel viclean”!!!