ghicitul

0
0

Sărut mâna, părinte! Am şi eu o întrebare: este adevărat că liniile din palmă ne ajuta să vedem ce viitor vom avea? Sunt reale aceste preziceri? Mie mi-a ghicit cineva în palmă că nu o să am niciun copil, pentru că la încheietura mâinii nu este nici o linie. Este bine să credem în astfel de lucruri? Vă mulţumesc!

  • Maria a întrebat 11 ani ago
  • last edited o săptămână ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, celor care insistă totusi să își afle viitorul, sfântul Cosma le recomandă următoarea „tehnică” eficientă: „Și dacă vrei să-ți vezi soarta sau norocul, scoală-te mâine dimineață și du-te la biserică și uită-te la mormintele celor morți și la ce sunt ei acum. Gândește-te și spune: „N-au fost și ei oameni ca mine și au murit?” Așa voi muri și eu mâine, deci să nu îndrăznesc să fac și eu aceste lucruri diavolești, căci o să pier…” [62;96].Mai devreme sau mai târziu, vom muri cu toți. Acesta nu este un secret pentru nimeni. „Tehnica” sfântului Cosma nu este originală: e recomandată de mulți alți sfinți ai Bisericii ca fiind de mare folos celor care prețuiesc mai mult viața pământească decât veșnicia.Să cugete la moarte cei care nu se tem de osânda dumnezeiască și vor să alerge la ghicitori și la vrăjitori. Și să priceapă că viața pământească, de care ei sunt preocupați atât de mult, se va sfârși. Și că, dacă au căutat să afle ce li se va întâmpla peste câțiva ani, ceea ce îi așteaptă după moarte le rămâne ascuns.Ar fi bine ca, în loc să își piardă vremea alergând la ghicitori, astfel de oameni să caute calea mântuirii. De două mii de ani au existat mii și poate chiar sute de mii de oameni care încă din timpul vieții au regretat amarnic că au alergat la ghicitori și vrăjitoare (după moarte au regretat oricum toti ceilalți, care au murit nepocăiți). Dar nu a existat nimeni care să regrete că L-a descoperit pe Dumnezeu, și că a descoperit calea mântuirii.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.