Bună seara, Părinte! Cer iertare.Vă rog din toată inima sfătuiţi-mă ce să fac. Am o mare problemă, eu şi viitorul meu soţ, vrem să ne căsătorim în luna mai, să facem şi cununie şi nuntă. Am dorit doar cununie, însă părinţii au zis să facem şi petrecere şi deja facem cununie şi nuntă. Părinţii viitorului soţ au fost deacord cu relaţia noastră până acum, a fost totul normal, relaţii bune, stimă, eu îi respectam foarte mult. Când viitorul soţ m-a cerut în căsătorie şi am mers la ei acasă în aceeaşi seară să-i anunţăm că m-a cerut în căsătorie, ei nu s-au bucurat. Dar ne-au felicitat şi au zis că nunta va avea loc în mai aşa cum vrem noi şi apoi peste două săptămâni ei i-au zis viitorului soţ că eu nu-s pentru el, că să facem nunta în august că ei nu au bani îndeajuns în mai. Şi dacă soţul vrea în mai totuşi, apoi să-i uite ca părinţi. Asta a spus tatăl său. Părinte, nu ştiu cum să procedăm. Eu nu am greşit cu nimic absolut în faţa lor. Întotdeauna m-am purtat foarte frumos şi le-am purtat cinstea, dar ei m-au umilit foarte tare. Eu mă rog Maicii Domnului să se clarifice situaţia, să le înmoaie inima şi să îşi dee seama că le fac rău copilului lor. Acum soţul meu s-a mutat la mine, deoarece acasă ai lui nu vorbesc cu el, nici mama, nici tata şi nici sora mai mare şi unica. El suferă foarte mult şi eu împreună cu el. Ce să facem? Părinţii mei au zis să mai mergem o dată la ei, să le explicăm că noi foarte mult ne dorim să ne cununăm după Postul Mare şi nu vrem fudulie, vrem o nuntă foarte modestă. Să vină la nuntă vrem şi să fie totul bine. Mi-e foarte trist, Părinte. Vă rog daţi-ne un sfat. Ştim că suntem păcătoşi, am trăit în desfrânare şi acum toate ni se dau mai greu. Ştim că am păcătuit şi ne căim din suflet, vrem să mergem la un Părinte să ne mărturisim, vom ţine postul şi vom face canonul şi apoi cu ajutorul Domnului ne vom cununa. Şi mai avem o problemă. Ne-am dorit şi dorim şi acum o pereche ca naşi. I-am întrebat de naşi i ne-au refuzat pentru că nu au bani. I-am rugat timp de o săptămână să ne cunune, le-am explicat că nu vrem daruri scumpe, şi nici bani pe masă, vrem relaţii bune şi omenie. Şi au refuzat şi ei săptămâna asta. Ne simţim rău şi respinşi. Ce rugăciune să fac? Cum să procedez să fie bine? Iertaţi-mă vă rog din suflet. Dumnezeu să vă lumineze, întărească şi ajute. Seară bună. Mulţumesc mult.
- Olga S a întrebat 12 ani ago
- last edited 5 luni ago
- You must login to post comments
Da, dragă soră, probleme care vă urmăresc chiar la începutul vieții de familie și după cum ați observat pricina lor este păcatul. Mai întâi mergeți la părintele și scoteți-o la capăt cu mărturisirea, apoi mergeți la părinții viitorului tău soț și liniștit discutați cu ei. Lămuriții că viitorul și fericirea familiei nu constă în bani și în nuntă mare, dacă nu vă acceptă apoi faceți după sfatul părintelui vă cununați și începeți viața în dragoste și în credință pentru că cel mai mare sprijin și nădejde este Dumnezeu care vă va călăuzi pe viitor.Ca să știți eu a doua întrebare nu o mai public după cum vedeți vă răspund aici și pentru ea. Dumnezeu unește și povățuește, și ce a unit el omul să nu desfacă spune sfântul apostol Pavel.Deci depărtațivă de păcat și deschide-ți ușa inimii voastre celui care bate la ușa ei.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.