avort

0
0

Bună ziua, am 26 de ani, sunt căsătorită şi am o fetiţă. În anul 2012 am rămas însărcinată de două ori, şi de fiecare dată soţul meu mi-a spus să fac avort, iar eu am fost slabă de fire și l-am ascultat. Prima oară am plâns zile întregi rugând iertare, nu vroiam să mai trăiesc, și mi-am spus că dacă se mai întâmplă să rămân însărcinată voi spune la toți, ca să nu poată să-mi spună să fac iar avort, dar și a doua oară l-am ascultat. Oare o să fiu iertată pentru ce am făcut? Așa de tare mă doare sufletul, și îmi vin gânduri urâte. Doar că am fetița mea scumpă, și ea îmi dă puteri să mai trăiesc. Ajutați-mă cu un sfat, vă rog mult.

  • mariana a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Dragă soră, este foarte simplu, să nui zici soțului că ești însărcinată până treci de termenul posibil de a face marele păcat al omorului, și apoi ce fel de soț ai de trăit vrea liber să trăiască dar responsabilitatea o aruncă mai mult pe tine, mergi împotriva lui și nu mai face omor, dacă vine timpul și până la despărțire, mai bine singură și fără de păcat decât în iad și chinuri veșnice pentru soțul iresponsabil și păcătos, pentru că și asupra lui este acelaș păcat.

Prot Victor Mihalachi

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.