Deznadejdea

Se pare că m-am făcut înţeleasă greşit. Am vrut să spun că mama se lasă cumpărată (materialistă) de oricine cu orice şi că ea însăşi este împotriva mea, eu fiind propria ei fiică şi că apreciază pe oricine, numai pe mine mă vede ca cel mai mare duşman al vieţii ei şi nu mai rezist să trăiesc şi să locuiesc cu ea, n-am altă posibilitate de a pleca de lângă ea, ea practic mă ucide şi sunt sufocată deja de propria mamă şi am ajuns să fac nişte păcate aşa de mari şi grele numai stând în casa ei, că nu mai rezist, tot îmi vine să plec în (din) lume şi deznădajduiesc des în casa ei. Nu mai ştiu ce să mă mai fac, mi-ar placea să nu fie ignorată întrebarea mea şi dacă se poate să primesc un răspuns. Mulţumesc.