Bună seara. Am 32 de ani şi un băieţel pe care-l cresc singur de circa 7 ani. Mama lui ne-a lăsat în urmă cu 7 ani, în urma unor neînţelegeri. L-am crescut singur cu ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciuni, participarea la sfânta Liturghie şi sfântul Maslu. Dar de circa 2 ani, de totul s-a ales praful, nu mai am servici, nu reuşesc să îmi găsesc, mama lui ne râde în nas când e vorba de plata pensiei alimentare, căci s-au adunat circa 1500 de euro, iar poliţia nu are ce-i face, căci nu este în ţară şi multe altele. Care mai e rostul rugăciunii necontenite la care se referea părintele Cleopa (3 ceasuri dimineaţa, 3 ceasuri seara şi un ceas la miezul nopţii?). Eu astea le fac de ani, dar de pomană!
- Alin razvan a întrebat 12 ani ago
- last edited 8 luni ago
- You must login to post comments
Alin, femeia gârbovă 17 sau 18 ani a tot sperat la mila lui Dumnezeu! Răsplata a fost pe măsură! Sau, Cuvioasa Maria Egipteanca, 17 ani a tot fost mistuită de patima desfrâului, dar prin rugăciunile ei, Dumnezeu ia trimis pacea mult dorită! Mai apoi, avem femeia cu scurgere de sânge, care 12 ani a pătimit pe la medici, dar cu nimic nu ia ajutat, decât apropierea ei de Mântuitorul!
Și tu frate, zici că te-ai rugat și rugăciunea nu ți-a fost ascultată? Eu, vă sfătui să rămâneți tare în credință și în nădejdea la ajutorul lui Dumnezeu. Iar rugăciunea, să fie din toată inima și din tot sufletul! Răspunsul fa fi neapărat!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 12 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.