răbdare

Părinte, tare viaţă grea îmi face familia viitorului meu soţ. L-am cunoscut când eram încă copil şi iată ce rău am făcut că acum tare plătesc. Am un copil, nunta trebuie să o fac peste o lună, dar oamenii aceştea sunt aşa manipulatori, egoişti şi tare mă chinuie cu ,,prostiile lor mărunte,, cât îi ţin departe, urc duhovniceşte, dar mereu se bagă în viaţa mea şi mă îndrăcesc mai rău ca ei. Ştiu că e vina mea, că le bag în seamă răutăţile, dar tare frică îmi e, că trăind lângă ei pierd şi eu mântuirea şi nici pe ei nu îi ajut. Am încercat să mă gândesc mereu că răutăţile lor sunt date de Domnul pentru binele meu, dar câteodată mă apucă aşa o scârbă de toată situaţia asta, că mi s-a luat, nici psalmii nu îi mai pot citi, că mi s-a luat şi de mine să strig mereu la Dumnezeu, în loc să îi iert. Am aşa o ,,scârba ,, de viaţa asta tare urâtă, de la Domnul am mult ajutor, erau timpuri când îl simţeam că îmi vorbeşte în inimă, când îi puneam orice întrebare, dar acum am pierdut tot, am lăsat răutatea, iar în inima mea, nu că Dumnezeu nu îmi mai răspunde, sunt eu care m-am schimbat.