Sunt in impas

Sărut mâna, părinte? Mai întâii vreau să vă mulţumesc pentru crearea unei asemenea rubrici. Este o idee inspirată care ne vine în ajutor. O să încerc să vă povestesc câte ceva din istoria mea. De 5 ani aproape am cunoscut un bărbat, care momentan este logodnicul meu şi urmează să ne căsătorim vara aceasta. Povestea noastră a fost încă de la început una specială şi atracţia dintre noi nu cred că poate fi descrisă în vre-un fel. Am fost prieten unul celuilalt şi simţeam că pot oricând şi orice să-i spun. Deşi am fost nevoiţi să ne vedem rar din cauza că eu pe atunci învăţam la un colegiu din afara ţării, iar el muncea. Asta totuşi nu părea decât să ne apropie şi după ce eu am finisat studiile, m-am întors în ţară şi am hotărât împreună să ne căsătorim. Acest lucru a supărat enorm pe părinţii mei, care au jertfit multe ca eu să pot face studii de calitate şi în momentul când i-am anunţat că refuz să merg să fac studii superioare (şi pot să spun că aveam oportunităţi destul de bune acolo, adică bursă, cazare, etc), m-au certat sau mai bine zis ne-am certat rău (şi îmi pare atât de rău că i-am făcut să sufere) şi eu am fugit de acasă, la actualul meu logodnic. Într-un final s-au împăcat cu ideea şi părinţii şi am început pregătirile de nuntă. Eu m-am mutat cu traiul la el şi de un an de zile aproape trăim în concubinaj (lucru de care îmi este ruşine şi mă căiesc). Dacă primele câteva luni relaţia dintre noi era plină de tandreţe, afecţiune şi dragoste, lucrurile apoi au luat o cu totul altă întorsătură. A devenit rece şi indeferent faţă de mine, ba mai mult de atât, a început să-mi vorbească atât de urât, să îmi insulte părinţii că aceştia nu au fost de acord cu căsătoria noastră şi după ce am aplicat pentru o facultate în ţară, susţinută moral şi de el, care mi-a promis că mă va susţine financiar, îmi tot reproşează că cheltui pentru o activitate absolut inutilă în viziunea lui. Când vine vorba de pregătirile pentru nuntă, caută să facă totul în prea mare fală după părerea mea şi când eu încerc să-i propun careva alternative, ne certăm şi mă acuză că sunt instruită de mămica mea şi nimic nu vrea să audă. Astăzi mi-a zis lucruri foarte urâte şi mi-a poruncit să tac, pentru că el plăteşte şi face ce vrea! De asemenea refuză ca noi doi cu timpul macar, să ne facem o casă sau să procurăm un aprtament. Noi locuim cu socrii mei acum şi nu am nimic ce să le reproşez, căci sunt oameni foarte buni şi se poartă bine cu mine, dar ei sunt tineri încă şi văd că şi soacrei mele uneori îi este greu că noi locuim toţi împreună. Deja atât de des mă umileşte şi se poartă cu mine ca cu un mobilier, nu ca cu viitoarea soţie. După el eu trebuie să tac, să fiu mereu de acord cu ce spune şi face şi să nu comunic cu părinţii şi frăţiorii mei. Ce să fac? Uneori parcă reînvie acel om de care m-am îndrăgostit atât de mult cu timp în urmă, dar momentele de genul acesta sunt atât de puţine în comparaţie cu cele care mă fac să sufăr…. Vă rog daţi-mi un sfat. Ce să fac? Cum să procedez? Merită oare să punem bazele unei familii în asemenea condiţii? Ce aş putea eu să fac ca să fie totul bine şi dacă merită să întreprind ceva în acest sens sau nu? Vă mulţumesc anticipat pentru tot!