Poate n-am nici un drept să scriu aceste rînduri, din motivul că n-am fost niciodată în sitaţia care s-a descris privitor la comportamentul preotului. Şi aveţi tot dreptul să vă doriţi unul demn şi bun. Dar ştiţi mai este şi alta parte a monedei. Am găsit aceste rînduri: ”De vei vedea preot beat, căzut în şanţ, du-te şi-i sărută mîna şi îndată te-ai împlut de Harul lui Dumnezeu. Că nu se amestecă niciodată păcatele lui cu Harul lui Dumnezeu care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucrează în virtutea sa personală, ci în virtutea harului care l-a primit. Dacă n-a fost vrednic la judecată ia mai mare muncă, decît creştinii că, “sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere“ Luca 12-48. Dar acest lucru este a lui Hristos nu al tău. Mă iertaţi. Doamne ajută.