0
0

Părinte, am o situaţie foarte complicată şi cred că ar trebui să intru cât mai în amănunt ca să mă puteţi sfătui mai bine. Am 25 ani şi sunt căsătorită civil de un an, iar cununia religioasă urmează să o facem anul acesta, în august. Suntem plecaţi din ţară şi anul trecut n-am reuşit să facem şi cununia întrucât n-am reuşit să stăm în ţară decât pentru puţin. Suntem împreună de 10 ani, încă din liceu şi am trăit în păcat până acum. Eu de puţin timp m-am întors la credinţă, el însă, nu. Îmi doresc foarte mult să mă pot îndrepta şi să pot urma o viaţă plăcută lui Dumnezeu, să fac voia Lui şi să nu mai greşesc. Regret foarte mult că am păcătuit până acum, însă soţul meu nu are credinţă (cel puţin nu în ortodoxism) şi consideră o cerinţă foarte mare să ne abţinem de la relaţiile intime până la cununie. Am avut o discuţie foarte aprinsă pe tema aceasta. În general, nu este de acord cu întoarcerea mea la Biserică, i se pare o rătăcire sau dezorientare, trăieşte cu gândul că-mi va trece mai devreme sau mai târziu această credinţă şi convingere. De altfel, crescând împreună încă de la 14 ani, eu nu am ştiut şi încă nu ştiu, dacă lipsa mea de dorinţă trupească, de interes pentru împreunare, este ceva normal sau nu. Niciodată n-am avut atracţie de acest fel faţă de el şi când am păcătuit, am făcut-o pentru că el o dorea şi îl făcea fericit. Nu ştiu, repet, dacă am eu o problemă nefirească, sau pur şi simplu nu este el persoana care să-mi declanşeze dorinţele acestea. Problema mea acum este că nu sunt sigură dacă el este cel cu care ar trebui să mă căsătoresc în faţa lui Dumnezeu, dacă aceasta este voia Domnului. Nu ştiu dacă nesiguranţa mea se trage dintr-o ispitire care vine ca urmare a păcatelor mele. M-am rugat Domnului să-mi arăte calea, să-mi dea un semn şi, în sfârşit, să se facă voia Lui pentru că nu cred că sunt capabilă să interpreteaz corect semnele pe care mi Le-ar trimite. Am încercat să discut aceste probleme cu soţul meu, i-am spus că nu ştiu dacă această căsătorie este ceea ce trebuie sau nu. El însă mă iubeşte enorm şi nu se vede trăind fără mine. A devenit foarte trist, foarte frustrat, foarte nefericit, dar este dispus să facă orice pentru ca totul să fie bine (totuşi nu poate să creadă în ceea ce cred eu sau să accepte aceste oprelişti puse în baza credinţei). Crede că nu-l mai iubesc dacă Îl pun pe Dumnezeu înaintea fericirii lui. Eu simt că nu-i pot oferi tot ce merită, adică toată dragostea pe care el mi-a oferit-o până acum şi toate lucrurile pe care le-a făcut pentru mine. El a fost şi este un om care întotdeauna m-a suprins pentru capacitatea lui de a mă iubi şi de a mă pune pe mine şi nevoile mele întotdeauna pe primul plan. Simt că îl fac să sufere şi îl dezamăgesc, în parte mai ales pentru că acum suntem atât de diferiţi: eu vreau să-l găsesc pe Domnul şi să-L urmez, să fiu iertată şi să încep o viaţă care să-I placă, iar soţul meu este complet sceptic şi îndărătnic faţă de dorinţele acestea alea mele, faţă de Dumnezeul meu, faţă de Biserică. Crede că o iau pe un drum greşit pentru că nu-i pot demonstra clar că aceasta este credinţa adevărată. Este însă de acord să ne cununăm la biserică, pentru că este şi el ortodox prin botez, ca şi părinţii noştri. Vrea să ne cununăm pentru că eu îmi doresc asta, pentru că şi rudele şi părinţii îşi doresc asta, însă pentru el acestă credinţă este deocamdată doar una din multele din această lume, considerându-le pe toate în aceeaşi măsură incomplete sau manipulatoare. Fiind departe de ţară, n-am un duhovnic aici. De curând am descoperit că în oraşul meu este o biserică ortodoxă rusească la care am mers de două ori până acum; plănuiesc să merg de câte ori voi putea, mai ales în perioada aceasta şi să mă spovedesc preotului de aici (din păcate, nu este român). Aş vrea totuşi dacă aţi putea să mă sfătuiţi dvs cum puteţi şi cum vă ghidează Domnul. Doamne ajută!

  • Maria a întrebat 11 ani ago
  • last edited 2 săptămâni ago
  • You must to post comments
0
0

E destul de complicat soră, e foarte complicat, din simplul motiv, că chiar nu știu ce este în inima Dvs. Nu neg, ați încercat să fiți pe cât se poate de explicită în situația Dvs., ei, dar tot nu pot eu să știu ce este în inima omului. Personal, rămân cu părerea că o căsătorie poate să fie doar și doar din dragoste. Eu zic, să vă revedeți sentimentele. Căsătoria însă din milă, sau, pentru că ”el mă iubește și poate cândva îl voi iubi și eu, nu merge”! Așa nu va ieși nimic! Vă sfătui să analizați foarte bine momentul!

Cât ține de credința prietenului Dvs., știți, părerea mea în acest sens este că Dumnezeu îl va trezi neapărat, mai devreme sau mai târziu. E dureros totuși că nu noi suntem cei care să ieșim în căutarea lui Dumnezeu ci dimpotrivă, până în zilele noastre El este cel care iese în căutarea noastră, dar, e încă o lecție dacă doriți cum trebuie să fie adevărata dragoste: iertătoare și jertfelnică! Vă sfătui să nu încetați a vă ruga pentru el și printr-o credință sinceră nu fanatică, ci curată, să încercați să-i arătați frumusețea Ortodoxiei!

Preot Iulian Rață

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.