probleme de zi cu zi

Bună ziua, am şi eu nevoie de un sfat duhovnicesc, un ajutor moral ! M-am săturat de neamurile false care se dau prieteni şi apoi nu sunt decât nişte vulpi viclene. Este vorba de o vară a soţului care cunoscând-o cu un an în urmă, am legat un fel de prietenie, ea părea foarte disponibilă, gentilă de încredere şi ea a mai zis din ofurile ei, eu din ale mele. Şi am mai zis de socrii mei că am avut nişte conflicte nu grave, nişte supărări mai bine spus ce mi le-au creeat …iar ea repede i-a sunat şi le-a zis ce am zis eu, dar şi alte minciuni destul de grave ca şi cum eu îmi voi omorî socrul şi etc. Am aflat cam după jumătate de an că vara aceasta a înflorit din ceia ce am zis eu. Şi am decis să închid orice legătura cu ea, nici macar nu am sunat-o să îi spun să îi fie ruşine că atunci când un om are pe suflet şi se destăinue, îşi pune şi increderea in fine…..Acum este şi cumnata mea care văd ca are prietenie mare cu ea, dar doar ele sunt şi verişoare ce e drept şi vreau să mă departez şi de cumnata mea deoarece o simt că vine numai cu vorba să mă ispitească apoi se duce la cealaltă şi iar se aud vorbe şi probleme şi minciuni, căci suntem oameni mai zicem ne mai sufocăm la alţii, na eu mereu mă pun pe mine prima în rând dacă o prietenă vine la mine şi îşi plânge oful suferinţa eu nu trebuie să mă prefac că sufăr alături de ea şi apoi să îi arăt eu ei ducându-mă şi spunând şi înflorind cu minciuni la toată lumea! Acum stau şi mă gândesc oare Dumnezeu se supără pe mine că eu mă îndepărtez de persoanele care sunt familia soţului meu? Cum ar trebui să mă comport? De felul meu nu sunt deloc scandaloasă, eu la probleme de genul sufăr mă deprim mult gândesc şi am zis că mai bine mă îndepărtez de tot aşa, evit să ne supărăm unul pe altul, să fie iar vorbe dacă încrederea nu există, nu le urăsc şi tocmai de asta nu vreau să le mai dau ocazia să îmi facă rău ca să nu ajung la ură în viitor. Vreau o viaţă liniştită şi sunt pe princpiul mai bine singuri decât rău acompaniaţi, nu sunt perfectă, dar eu decid pe cine să am lângă mine, dar oare Dumnezeu mă iubeşte că sunt aşa rece. Sunt prietenoasă, dar când văd că cineva mă ia de proastă tac şi mă îndepărtez. Eu sunt mulţumită aşa cu puţine persoane lângă mine căci am linişte, nu îmi palce multă vorbărie deşartă şi fără rost în afără de surorile mele care sunt 3 şi soţul meu, am doar o singură prietenă ce o cunosc de 9 ani din liceu şi cam atât, restul cunoştinţe. Neamurile din partea soţului au vrut doar să mă cunoască şi apoi m-au judecat …şi eu m-am îndepărtat chiar şi socrii mei mi-au găsit defecte că sunt sensibilă, că mă consider ou roşu etc, îmi cer scuze că m-am întins la scris, dar îmi face bine să mă descarc şi mi-ar placea să primesc şi răspuns, vă mulţumesc anticipat!