0
0

Recent am dat de un articol unde se povestea de viaţa clarvăzătoarei Vanga. Am rămas nedumerită când am citit mărturisirea ei din anul 1978 : \”- Îi văd c-am de un an de zile. Sunt transparenţi. Ei apar aşa cum omul îşi vede chipul reflectat în apă. Sunt îmbrăcaţi în haine aidoma zalelor, care strălucesc precum solzii de peşte. Se pare că printre ei se află şi femei. Pletele lor se aseamănă cu algele şi sunt moi ca puful de gâscă, înconjurându-le capetele ca nişte aureole! Uneori, în partea din spate au ceva asemănător cu aripile. Adesea când mă întorc în casa mea din Petrici, îi găsesc asezaţi prin camere. Vorbesc cu ei. Câteodată, de la distanţă, încă înainte de a ajunge la poarta casei aud sunete lente şi tărăgănate, ceva ca o melodie, ca şi când un cor ar cânta psalmii. Îmi spun că vin din ţara Vamfim, sau cel puţin aşa înţeleg eu, şi că aceasta este a treia faţă de Pământ. Cei care mă însoţesc se deplasează cu repeziciune, de parcă ar sări. Pleacă şi se întorc. Pe pământul lor totul este foarte frumos. Aici este o natură atât de minunată încât, pur şi simplu, nu poate fi descrisă… însă nu ştiu de ce nicăieri nu văd case. Aceste fiinţe sau veniţi, nu ştiu cum să-i numesc, sunt foarte severi. Când vorbesc, glasurile lor răsună ca ecoul. Uneori îmi aşează la urechi ceva asemănător căştilor. Acolo, pe pământul lor, totul este foarte bine organizat şi pe pământul lor se munceşte mult. Aceste fiinţe îmi spun că eu sunt cea mai directă legătură a lor cu pământul. Ei comunică cu foarte puţini oameni de pe planeta noastră. Ei ne controlează. Am intrat în casă şi m-am aşezat în mijlocul holului, la parter, iar ei s-au rânduit în jurul meu. Erau cu toţii bărbaţi în vârstă, mai degrabă bătrâni, îmbrăcaţi în haine strălucitoare, străluceau atât de puternic, încât holul părea scăldat în lumina soarelui. Mi-au spus: \”Stai în picioare şi ascultă, iar noi îţi vom vorbi despre viitor. Nu te teme de nimic pentru că în faţa uşii tale este un paznic, un stâlp de fier\” Aceasta este prima dată când aud despre aşa fiinţe şi despre o ţară a lor. Este scris undeva în cărţile sfinte despre aşa ceva?

  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută. Nu e o persoană nici de urât nici de prea multă importanță clarvăzătoarea Vanga. Ne poate fi un model spre îndemn întru credință iar profețiile ei au un caracter foarte ascuns. În ce privește aceste ființe de care vorbește ea mie îmi pare că sunt îngerii. Îmi pare că ea a văzut lumea îngerească. Dar nu bag mâna în foc. Mai degrabă mă abțin de a comenta pentru a nu greși. De aceea vă spun că cel mai bine este să avem ca îndrumare Biblia și cele spuse în ea. Iar profețiile ce sunt ca și supliment să le lăsăm la o parte, pentru că nu suntem capabil să le cunoaștem în ascunsul lor. Mai degraba ne vom face vinovați dacă le vom răstălmăci nu în adevăratul lor sens.

Doamne luminează mintea noastră spre lucruri bune și mântuitoare.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.